Recital de muzică sacră la Muzeul Mitropolitan din Iaşi
Studenţii de la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” (UNAGE) vor susţine joi, 6 aprilie, începând cu ora 18:00, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iaşi, un recital de muzică sacră intitulat „Duhovnicească”.
Muzica propusă de coordonatoarea proiectului, doamna lector univ. dr. Consuela Radu‑Țaga, va fi una eminamente religioasă. Cântările și imnurile ce vor fi integrate în program poartă semnătura compozitorilor contemporani Carmen Petra‑Basacopol şi Romeo Cozma și sunt specifice perioadei pe care o parcurgem în aşteptarea Învierii Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii.
Tinerii interpreți, Mari Predica, Veronica Mihoc, Maria Tovba și Daniel Popescu, masteranzi în anul al II‑lea la specializarea Canto din cadrul Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice de la UNAGE „se vor exprima în cuvinte, gânduri și imagini sonore, într‑o manieră transdisciplinară, dezvoltând perspectiva filosofică și teologică a artei vocale”, după cum a apreciat Consuela Radu‑Ţaga, care semnează conducerea muzicală.
Soliştii vor fi acompaniaţi la pian de lector univ. dr. Raluca Ehupov.
„Deschizând orizontul înțelegerii și al cunoașterii, profesorii și studenții UNAGE slujesc cu pasiune și credință arta sonoră, iar explorarea extinsă a spectrului vocalității readuce în atenție cutumele vremurilor îndepărtate, când în perioadele de post erau interzise spectacolele de operă, acestea fiind înlocuite cu concerte de muzică sacră”, a subliniat doamna Consuela Radu‑Ţaga. (O.N.)