Recolte mai mici cu peste 40% la cereale și floarea-soarelui

Data: 05 Ianuarie 2021

Seceta pedologică extremă care a afectat anul trecut unele zone din țară a determinat scăderi de peste 40% ale producțiilor de cereale și oleaginoase din 2020 față de 2019. 
Astfel, producţia totală de cereale boabe a României a totalizat puţin peste 17 milioane de tone, o scădere importantă față de nivelul producției din 2019, care a fost de 30,41 milioane de tone, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, la solicitarea Agerpres. Producţia medie la hectar a scăzut de la 5,46 tone în 2019 la numai 3,18 tone în 2020.

La producția de porumb, în 2020, România nu a mai reuşit performanţa ultimilor doi ani de a se clasa pe primul loc în Uniunea Europeană, seceta prelungită distrugând aproape jumătate din producţie.

Potrivit datelor MADR, recolta de porumb boabe a înregistrat un recul de circa 45% în 2020, totalizând 9,63 milioane de tone, comparativ cu cele 17,43 milioane de tone obţinute în 2019, iar randamentul a coborât la 3,695 t/ha (2020), faţă de 6,508 t/ha (2019).

De asemenea, producţia de grâu a României a înregistrat un minus de aproape 41% faţă de 2019, ajungând la 6,091 milioane de tone şi o medie de 2,917 t/ha, faţă de 4,749 t/ha în 2019.

În ceea ce privește producţia de oleaginoase - floarea-soarelui, rapiţă şi soia - obţinută în 2020, aceasta a totalizat 2,78 milioane de tone, o diminuare cu aproape 42% faţă de 2019, potrivit acelorași date.

Scăderea cea mai mare a fost la floarea-soarelui, cultură la care România a fost pe primul loc în UE în 2019, cu o recoltă de 3,56 milioane de tone. În 2020 cantitatea recoltată s-a redus la jumătate, respectiv 1,84 milioane de tone, cu o producţie medie la hectar de 1,510 t, comparativ cu 2,783 t/ha în 2019. (C. Z.)