Reconstrucţia caselor afectate de inundaţii este prioritatea Guvernului

Data: 05 August 2008

▲ Prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu a precizat că, pentru familiile alcătuite din persoane vârstnice, care nu mai pot să-şi reconstruiască o casă, din cauza incapacităţii fizice specifice vârstei, autorităţile centrale, împreună cu cele locale, vor prelua această sarcină ▲ „În acest moment, avem aproximativ 800 de case dărâmate sau care stau să se dărâme. Se vor face evaluările şi anchetele sociale necesare, pentru a decide ce ajutor oferim fiecărei familii“, a precizat şeful Guvernului ▲

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, ieri, după şedinţa Comitetului operativ pentru situaţii de urgenţă, că efortul şi atenţia Guvernului în perioada următoare vor fi concentrate pe faza de reconstrucţie a caselor afectate de inundaţii. „În momentul de faţă, casele devin prioritate de acţiune pentru Guvern, prin intermediul autorităţilor locale şi centrale. Ştiu că există un nivel mare de aşteptare şi o nerăbdare justificată ca oamenii să poată să ajungă să locuiască sub un acoperiş, drept pentru care au fost luate măsuri de urgenţă“, a spus prim-ministrul. În cursul săptămânii trecute, autorităţile centrale au dispus constituirea unor echipe tehnice de evaluare a pagubelor înregistrate la case şi la infrastructura din judeţele afectate de inundaţii. „În acest moment, avem aproximativ 800 de case dărâmate, sau care stau să se dărâme. Se vor face evaluările şi anchetele sociale necesare, pentru a decide ce ajutor oferim fiecărei familii“, a adăugat Tăriceanu. Prim-ministrul a precizat că, în cazul familiilor alcătuite din persoane vârstnice, care nu mai pot să-şi reconstruiască o casă, din cauza incapacităţii fizice specifice vârstei, autorităţile centrale, împreună cu cele locale, vor prelua acestă sarcină. Banii acordaţi până acum nu sunt destinaţi reconstrucţiei caselor Şeful Executivului a declarat că banii care s-au primit până acum nu sunt pentru reconstrucţia caselor, ci a fost o sumă destinată unui ajutor de urgenţă, cu caracter umanitar. Prim-ministrul a mai precizat că, întrucât este o situaţie de urgenţă, nu se mai pot aştepta toate procedurile prevăzute pentru achiziţiile publice, care durează trei luni de zile. „Noi suntem în situaţia în care, la iarnă, trebuie să adăpostim aceşti oameni. Prin urmare, în situaţii de urgenţă, se adoptă măsuri excepţionale. Ministrul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice va face săptămâna aceasta, prin Bursa Română de Mărfuri, licitaţia pentru achiziţia de materiale cu care să reconstruim casele, dar şi pentru repararea caselor care sunt numai parţial afectate“, a mai spus premierul. Tăriceanu a dat asigurări că Executivul nu se confruntă cu probleme care nu pot fi gestionate, dar a recunoscut că există o problemă legată de legislaţia în funcţiune. „Singura problemă cu care ne confruntăm acum este legată de legislaţia în funcţiune. Eu mi-aş dori ca, în localităţile unde apele s-au retras, săptămâna viitoare să putem pune materialele la dispoziţie pentru reconstrucţie. Dar, din constrângeri de ordin administrativ şi legislativ, nu putem face atât de repede acest lucru, deoarece sunt anumite reglementări care ne obligă să respectăm o serie de minime proceduri, chiar şi pentru situaţii de urgenţă“, a spus prim-ministrul.