Reduceri de până la 75% pentru elevi şi studenţi la muzeu, teatru, film
Deputaţii au adoptat, ieri, o iniţiativă legislativă a parlamentarilor liberali care prevede acordarea de facilităţi de transport elevilor şi studenţilor români care au obţinut burse de studiu în străinătate, dar şi reducerea până la 75% a tarifelor pentru accesul elevilor şi studenţilor la muzee, spectacole de teatru, film şi operă. Potrivit iniţiativei, elevii şi studenţii români care obţin burse de studii în străinătate vor beneficia de tarife reduse cu 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, în tot timpul anului calendaristic. (O.R.)