Reduceri mai mari la RCA pentru şoferii corecţi

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 24 Feb 2018

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat ieri tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA). Tariful mediu pentru persoanele fizice este de 756 lei, cu 9% mai mare decât cel din 2017, iar cel pentru persoanele juridice de 1.752 lei - cu 11% mai mare decât anul trecut. Dar şoferii care ajung la clasa maximă de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de primă, faţă de 32%, cât era prevăzut de reglementările anterioare.

Tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă - Deloitte Audit SRL-, în funcţie de categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/ persoană fizică), de vârsta asiguraţilor în cazul persoanelor fizice, precum şi de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri), arată ASF într-un comunicat.

Este important de precizat că tarifele de referinţă sunt repere pentru consumatori şi nu reprezintă tarifele la care se încheie poliţele RCA în piaţă. De asemenea, în comunicatul ASF se arată că primele de referinţă anunţate ieri nu au fost modificate la fel pentru toate categoriile de autovehicule, existând „atât scăderi, cât şi creşteri de valoare” faţă de tarifele de referinţă din 2017.
Conform Autorităţii de Supraveghere Financiară, tariful de referinţă mediu ponderat în funcţie de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei tariful de referinţă din 2017 (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 lei comparativ cu 1.574 lei (+11%).

Tarifele de referinţă vin în contextul legislativ actual, în care sistemul de Bonus-Malus care răsplăteşte comportamentul corect în trafic are un rol important, iar „reducerile procentuale disponibile sunt mai mari decât au fost aplicate în trecut”, menţionează ASF.

De exemplu, şoferii fără accidente sau sancţiuni la activ, care ajung la clasa maximă de bonus (B8), primesc o reducere de 50% a tarifului de primă, faţă de 32% cât era prevăzut de reglementările anterioare.

Aproximativ 83% din poliţele RCA pentru persoane fizice se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflân­du-se 48% din poliţe, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM la 31 decembrie 2017.

În cazul persoanelor juridice, apro­ximativ 76% din poliţe se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflân­du-se 26% din poliţe.

Pentru a afla care este încadrarea în clasa Bonus-Malus (B/M), care are un rol esenţial în determinarea tarifului poliţelor auto obligatorii, ASF a pus la dispoziţia asiguraţilor un instrument online care poate fi accesat pe www.asfromania.ro.

Căutarea se poate face simultan pentru maximum cinci vehicule, prin introducerea numărului de înmatriculare sau a numărului de identificare a autovehiculului (seria de şasiu). Rezultatele furnizate reprezintă încadrarea în clasa B/M pentru fiecare autoturism în parte, dar se obţin şi alte detalii privind poliţa RCA (compania de asigurare, durata contractului).

În situaţia în care un asigurat persoană fizică deţine mai multe vehicule, acesta beneficiază de aceeaşi clasă a sistemului B/M pentru toate vehiculele, respectiv cea mai favorabilă asiguratului. În cazul persoanelor juridice, sistemul B/M se aplică pentru fiecare vehicul în parte.

Piaţa asigurărilor din România a fost dominată, în 2016, de o criză declanşată de transportatori din cauza creşterii exponenţiale a tarifelor, criză care a dus la emiterea unei ordonanţe de Guvern care a plafonat preţurile RCA pentru şase luni. Pe 12 iulie anul trecut intra în vigoare Legea 132/2017 privind RCA care introducea tariful de referinţă, sistemul de Bonus-Malus şi decontarea directă.