Regele Carol I al României a fost comemorat la Cluj-Napoca, la 100 de ani de la moarte

Data: 11 Octombrie 2014

Una dintre cele mai importante personalităţi din istoria României, Regele Carol I, a fost comemorat vineri, 10 octombrie, la Cluj-Napoca, la împlinirea a 100 de ani de la trecerea sa în veşnicie. O slujbă de pomenire a fost oficiată în Catedrala Mitropolitană din centrul oraşului, de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei de Parastas în care au fost pomeniţi toţi membrii familiei regale care au trecut la Domnul, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a elogiat personalitatea Regelui Carol I, subliniind contribuţia pe care a avut-o în dezvoltarea României.

„I-am pomenit astăzi, în Catedrala Mitropolitană, pe Carol I şi toată familia regală, aducându-ne aminte de rolul important pe care l-au avut în destinul acestei ţări. Fiecare dintre ei ne aduc aminte de o Românie frumoasă, de o Românie cu perspective, pe care dorim să o vedem din nou. România modernă a fost temeluită de Carol I, aşa că ne rugăm lui Dumnezeu, cu tot sufletul, să-i facă parte de odihnă în împărăţia sfinţilor săi“, a spus IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, care a adăugat că la sfinţirea actualei Catedrale Mitropolitane, care a avut loc în 1933, au fost prezenţi Regele Carol al II-lea şi fiul său Mihai. IPS Mitropolit Andrei a amintit că l-a invitat, anul trecut, pe Regele Mihai I la festivităţile de la împlinirea celor 90 de ani de la reînfiinţarea eparhiei, însă acesta, deşi şi-ar fi dorit să participe, nu a mai venit, din cauza stării de sănătate.

Momentele omagiale dedicate Regelui Carol I au continuat ieri la Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, unde a avut loc conferinţa „Regele Carol I şi Transilvania“, apoi pe Bulevardul Eroilor din centrul oraşului Cluj-Napoca, unde au fost aprinse peste 1.500 de lumânări şi s-a ţinut un moment de reculegere în memoria Regelui Carol I al României. (Andreea Pâgleşan)