Reguli noi în organizarea taberelor şcolare
Un nou regulament-cadru privind organizarea taberelor şcolare, excursiilor şi expediţiilor în aer liber a fost aprobat de ministrul educaţiei, Adrian Curaj. Decizia privind aprobarea ieşirilor din spaţiul educaţional revine conducerii şcolii, şi nu inspectoratelor şcolare, aşa cum era până în prezent. Totodată, au fost simplificate şi formularele de acord, iar şcolile pot elabora regulamente proprii, adaptate specificului unităţilor de învăţământ.
Taberele, excursiile, expediţiile, dar şi alte activităţi de timp liber din învăţământul preuniversitar se vor organiza după un nou regulament-cadru, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei, Adrian Curaj. Pentru buna desfăşurare a acestor tipuri de activităţi extraşcolare, regulile şi obigaţiile revin atât cadrelor didactice, cât şi elevilor şi părinţilor. Potrivit noului regulament, decizia privind aprobarea ieşirilor din spaţiul educaţional revine conducerii şcolii, şi nu inspectoratelor şcolare, aşa cum era până în prezent, acest demers fiind instituit din dorinţa de a simplifica procesul organizatoric. O altă modificare este cea legată de formularul prin care părintele/tutorele legal îşi exprimă acordul de participare a copilului, acest document fiind simplificat. Totodată, a fost eliminată şi condiţia ca documentaţia necesară aprobării deplasării să fie realizată cu o lună înainte.
Pe de altă parte, mai precizează sursa citată, regulamentul face distincţie clară între activităţile realizate în localitatea în care se află unitatea de învăţământ şi cele din altă localitate, reducând astfel birocraţia în cazul activităţilor derulate în localitate. Documentul aprobat permite unităţilor de învăţământ elaborarea unor regulamente proprii, adaptate specificului unităţilor de învăţământ.
Cadrele didactice şi/sau unităţile de învăţământ preuniversitar care organizează tabere, excursii, expediţii şi alte activităţi de timp liber au obligaţia să ia toate măsurile în vederea asigurării condiţiilor de siguranţă a elevilor/preşcolarilor pe durata activităţii respective, inclusiv să se asigure că existe acordul părintelui/tutorelui legal privind participarea copilului la excursii/tabere/expediţii. Acestea trebuie să sesizeze autorităţile competente cu privire la toate aspectele care ţin de siguranţa şi protecţia participanţilor la activitate; să asigure câte un cadru didactic însoţitor pentru fiecare 10 elevi participanţi; să ia măsuri de prevenire/reducere a riscurilor de vătămare a participanţilor, respectiv să adapteze activităţile la vârsta, stadiul de dezvoltare, nevoile şi ritmul elevilor participanţi. De asemenea, cadrele didactice organizatoare trebuie să informeze elevii şi părinţii cu privire la scopul şi programul activităţii, obiectivele turistice care vor fi vizitate, durata deplasării, localitatea de destinaţie, unitatea de cazare, precum şi pachetul de servicii privind transportul, condiţiile de cazare şi masă.
În ceea ce priveşte elevii/preşcolarii implicaţi în tabere/excursii/expediţii/alte activităţi similare, aceştia trebuie să respecte condiţiile de siguranţă pe parcursul deplasărilor în grup cu trenul/autocarul/avionul; să nu fie violenţi; să nu pericliteze siguranţa şi securitatea participanţilor; să se comporte civilizat şi să nu distrugă bunuri; să manifeste un comportament responsabil faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi participanţi la tabără; să nu aducă şi să nu consume tutun, alcool sau droguri.