„Reîntoarcerea la noi înşine, prin tradiţie“, la Sibiu
Expoziţia deschisă la „Casa Artelor“ se doreşte a fi o metaforă a imaginii, o introspecţie a portretului, o întreagă călătorie în lumea interioară a „tezaurului uman viu“ şi are loc la galeria de portrete ale membrilor „Academiei Artelor Tradiţionale din România“, una dintre cele mai vechi structuri ale Programului „Tezaure Umane Vii“. Discursul ideatic al expoziţiei porneşte de la un un fragment din cartea „Îndemn la simplitate“ a lui Ernest Bernea: „Bucuria trăirii în simplitate poate fi înţeleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul. Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de mare plinătate şi echilibru interior“ (Ernest Bernea, „Îndemn la simplitate“). „Expoziţia are mai multe căi de citire, nu le numim drumuri, tocmai pentru a lăsa libertatea gândului bun-înţelegător şi a actului imaginativ, de creaţie, prin interpretare-înţelegere, şi vizitatorului“, conform prezentării făcute de muzeografii de la „Astra“.