Relațiile dintre SUA și România prezentate într-o expoziție

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 15 Iulie 2026

La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) va fi inaugurată mâine, 16 iulie 2026, de la ora 17:00, expoziția „SUA - România. Istorie, diplomație și drumul spre demo­cra­ție”, eveniment organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub egida Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de MNIR, expoziția ilustrează relațiile istorice dintre Statele Unite ale Americii și România, pornind de la primele informații despre „Lumea Nouă” ajunse în Țările Române. Parcursul expozițional continuă cu influența exercitată de De­cla­rația de Independență din 1776 și Constituția americană din 1787 asupra idealurilor românilor în momente istorice decisive, precum Revoluția de la 1848 și Războiul de Independență din 1877-1878, și ajunge până la încheierea Parteneriatului Strategic dintre cele două state.

Vizitatorii vor avea ocazia să descopere documente și obiecte care reflectă evoluția relațiilor româno-a­me­­ricane în domenii precum diplo­mația, comerțul, cultura și divertismentul. Expoziția va putea fi vizitată până la 30 septembrie 2026, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00-18.00.