„Religia poate fi o disciplină la examenul de bacalaureat”
Includerea disciplinei Religie ca materie opţională la bacalaureat, dar și alte propuneri pentru proiectele de lege ale educaţiei, care urmează să intre în dezbatere parlamentară, au fost discutate, săptămâna trecută, la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, în prezenţa ministrului educației, Ligia Deca, și a reprezentanţilor cultelor religioase.
Așa cum a precizat Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, cultele au solicitări comune şi, în ultimele etape ale dezbaterilor, au trimis două adrese cu observaţii şi propuneri de amendare a celor două proiecte de lege. „La ultima variantă s-au asociat 13 culte religioase, inclusiv cultul musulman. Acest text comun conţine 14 doleanţe ale Bisericilor din România”, a menționat ierarhul, potrivit Agerpres.
Printre solicitări se numără menținerea statutului actual al religiei ca disciplină școlară la care înscrierea se face pe bază de cerere scrisă valabilă pe toată perioada de școlarizare în învățământul preuniversitar, așa cum este în prezent, și nu la începutul fiecărui nou ciclu - primar, gimnazial, liceal - cum se propune în proiect.
Referitor la intrarea religiei pe lista disciplinelor școlare, la alegere, în cadrul bacalaureatului, ministrul educaţiei a afirmat că „este o discuţie de ordin tehnic pe care noi suntem extrem de dispuşi să o purtăm”. „Religia poate fi o disciplină la examenul de bacalaureat. Ceea ce am ridicat noi sunt întrebări tehnice - ce probă ar putea să includă această disciplină, dacă este o probă în plus, dacă trebuie eliminată o alta”, a precizat Ligia Deca, la finalul dezbaterii. (C. Z.)