Resfințirea bisericii din Parohia Gănești, Protopopiatul Târnăveni
În Duminica a 25-a după Rusalii, a Samarineanului milostiv, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a resfințit Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, după care a slujit Dumnezeiasca Liturghie, în Parohia Gănești, Protopopiatul Târnăveni.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Iubirea este regina virtuților. Fără ea, toate celelalte virtuți n-au nici o valoare. Iubirea de Dumnezeu este prima și marea poruncă și se exercită prin ascultarea de El și prin adorarea sau cinstirea Lui. Iubirea de aproapele este a doua poruncă și se exercită prin iertarea celor ce ne-au greșit și prin ajutorarea celor aflați în necazuri și în nevoi. Aceste două porunci merg împreună. Separate, nici o iubire, nici alta nu poate exista”.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. paroh Ioan- Nicolae Ötvös a fost hirotesit întru sachelar, iar binefăcătorii care au contribuit la înfrumusețarea și renovarea lăcașului de închinare au primit din partea ierarhului diplome de aleasă cinstire.
La data de 8 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a liturghisit la Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” de la Rimetea, judeţul Alba. Vatra monahală de aici se află sub oblăduirea maicii starețe stavrofora Ana Mircea.