„Restaurarea şi conservarea patrimoniului cultural şi modernizarea infrastructurii conexe la Mănăstirea Suceviţa“

Data: 17 Iunie 2010

La Mănăstirea Suceviţa din judeţul Suceava va avea loc, mâine, 18 iunie 2010, de la ora 14:00, o conferinţă de presă în cadrul căreia va fi lansat proiectul "Restaurarea şi conservarea patrimoniului cultural şi modernizarea infrastructurii conexe la Mănăstirea Suceviţa". Obiectivul specific al domeniului a fost creşterea importanţei turismului şi culturii, ca factor care stimulează dezvoltarea economică în regiune. "Obiectivele proiectului cuprind: reorganizarea expunerii colecţiei muzeale a Mănăstirii Suceviţa, organizarea unei expoziţii de icoane de patrimoniu (sec. XVI-XIX), punerea în valoare şi în circulaţia universală a capodoperelor inestimabile ale culturii şi artei medievale româneşti, realizarea iluminatului arhitectural al mănăstirii, modernizarea aleelor interioare, restaurarea şi conservarea picturii interioare şi exterioare a bisericii, conservarea şi restaurarea iconostasului din pronaosul mănăstirii, dar şi încălzirea centrală", ne-a declarat maica Mihaela Cozmei, stareţa Mănăstirii Suceviţa. (C.C.)