Reţea de încărcare a vehiculelor electrice
Până în anul 2020, România va avea o reţea naţională de 40 de staţii de încărare a vehiculelor electrice datorită unei investiţii a companiilor E.ON şi MOL, susţinută cu finanţare nerambursabilă din fonduri europene, potrivit unui comunicat al celor două companii. Staţiile de încărcare rapidă vor fi amplasate în benzinăriile MOL şi vor urmări acoperirea unor puncte importante de pe traseul a trei rute de transport rutier: Arad-Bucureşti-Constanţa (culoar IV pan european), Sebeş-Târgu Mureş-Iaşi şi Suceava-Bucureşti-Giurgiu (parţial culoar IX paneuropean).