Reuniunea Tineretului Ortodox la Orăştie
La Orăştie a avut loc, pe 3 mai, pentru prima dată în Episcopia Devei şi Hunedoarei, Reuniunea Tineretului Ortodox, eveniment judeţean adresat elevilor de liceu din cuprinsul eparhiei. Au participat peste 200 de tineri şi 30 de preoţi, profesori de religie şi animatori de tineret.
Manifestarea a avut ca obiective: întâlnirea tinerilor credincioşi ortodocşi cu vârste între 14-18 ani, din cele cinci protopopiate, cu Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, cunoaşterea şi inter-relaţionarea acestora prin desfăşurarea mai multor activităţilor comune. Evenimentul a avut loc în contextul preocupării permanente a Bisericii Ortodoxe Române pentru pastoraţia tinerilor şi s-a bucurat de participarea a peste 200 de tineri şi 30 de preoţi, profesori de religie şi animatori de tineret.
Reuniunea a debutat la Catedrala „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Orăştie, unde PS Episcop Gurie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie, rugându-se pentru toţi tinerii participanţi.
La momentul potrivit, foarte mulţi dintre tineri, împreună cu preoţii şi profesorii însoţitori s-au împărtăşit. În cuvântul adresat la final, PS Părinte Gurie a mulţumit tuturor, le-a citit Imnul Dragostei al Sfântului Apostol Pavel din Epistola I către Corinteni, îndemnând tinerii să crească şi să trăiască frumos, cultivând acest sentiment suprem care este şi suprema virtute creştină - dragostea.
Un cuvânt de învăţătură deosebit de bogat în înţelesuri şi trăiri a rostit şi pr. Vasile Vlad, consilier pentru probleme de învăţământ al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în care a caracterizat vârsta tinereţii, cu ispitele şi cu frumuseţea ei, precum şi necesitatea unei tinereţi trăite cu Hristos.
Dezbateri şi spectacole
Întâlnirea a continuat la Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu“, prin bunăvoinţa directorului Mircea Ionică, care a pus la dispoziţie întregul spaţiu al şcolii. Tinerii au fost conduşi în sălile de clasă special amenajate pentru acest eveniment, unde au luat parte la cercuri de dezbateri pe mai multe teme, moderate de părinţii şi profesorii participanţi, urmate de jocuri de cunoaştere şi comunicare organizate şi conduse de Flavius Sava, director de tabere de tineret la Braşov, şi echipa sa de voluntari - animatori de la Alba Iulia. După masa de prânz, servită la cantina liceului au urmat jocuri în aer liber.
În sala festivă s-au desfăşurat, după prânz, spectacole şi prezentări. Profesorul Sorin Albu de la Universitatea de Arte din Cluj-Napoca a prezentat străvechiul instrument muzical psaltirion, exemplificând prin cântarea unui Imn Trisaghion, glas 2. Apoi, tinerele soliste de muzică populară Lorena Pascu şi Ana Teodora Anuţoiu au interpretat cântecele din zona Orăştiei şi din Ţinutul Pădurenilor în cadrul momentului intitulat „Suntem români şi creştini“. A urmat un spectacol de muzică folk românească, susţinut, între alţii, de elevul Alex Costa şi de cunoscutul artist Călin Bârcean din Timişoara, sub genericul „A fi creştin în veacul XXI“. La finalul spectacolului, întreaga sală a cântat la unison piesa „Andri Popa“. Manifestarea s-a încheiat cu imnul pascal „Hristos a Înviat“, iar la plecare, toţi tinerii participanţi au primit din partea PS Episcop Gurie un dar, constând dintr-o icoană şi o carte de rugăciune.