Revedere după 50 de ani a absolvenților teologi bucureșteni

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 20 Iunie 2024

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc joi, 20 iunie, evenimentul festiv al revederii promo­ției 1974 a acestei instituții de învățământ teologic, la 50 de ani de la absolvire. 

Programul zilei a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârșită la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar, de un sobor de preoți format din absolvenți. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru cadrele didactice și absolvenții promo­ției 1974 care au trecut la cele veșnice. 

După finalizarea programului liturgic, în Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă, a fost organizat un curs festiv în cadrul căruia partici­panții și-au prezentat realizările în decursul celor 50 de ani care au trecut de la absolvire. Cursul a fost prezidat de către părintele prof. dr. Sterea Tache, de la Facultatea „Justinian Patriarhul”, și de părintele prof. dr. Alexandru Ioniță, ambii absolvenți ai acestei promoții. 

„Este un eveniment pe care l-am așteptat cu multă nerăbdare, pentru că ne revedem colegi după 50 de ani. Unii dintre ei, după finalizarea studiilor universitare, au primit parohii spre păstorire și nu au mai ieșit de acolo, dedicân­du-se activității pastorale și misionare. În context biblic, jubileul este sărbătoarea libertății și a integrității prin excelență. Precizarea aceasta ar trebui să se potrivească și în cazul nostru. Ținând cont de vârstă și de experiența de viață, jubileul acesta și pentru noi este semnalul libertății și integrității, pentru că este semnalul biblic al sărbătorii. Momentul este important și datorită faptului că, reunindu-ne, avem ocazia să ne reamintim de profesorii noștri minunați și geniali. Ca profesor, la rândul meu, îi încadrez cu tot entuziasmul în contextul a ceea ce numim clasic, prin modul în care au știut să imprime în noi pasiunea pentru studiu, cercetare, seriozitatea teologică și spiritul misionar. Este un moment de mare bucurie să ne amintim de ei. Mulțu­mim lui Dumnezeu pentru că ne revedem și ne împărtășim unii de ceilalți”, ne-a spus părintele prof. dr. Sterea Tache. 

În cadrul evenimentului a fost citit și un mesaj transmis de părintele prof. dr. Nicu Moldoveanu, care a predat acestei pro­moții.