Revenirea la trei categorii de universităţi, esenţială

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 05 Decembrie 2018

Cele cinci mari universităţi membre ale Consorţiului Universitaria solicită aplicarea criteriilor calitative în finanţarea instituţiilor de învăţământ superior şi revenirea la cele trei categorii de universităţi - şi anume: de cercetare avansată şi educaţie, de educaţie şi cercetare ştiinţifică şi centrate pe educaţie. Totodată, o soluţie pentru creşterea calităţii din învăţământul preuniversitar este introducerea dublelor specializări la nivelul programele academice de studiu care oferă profesionalizare şi calificare superioară pentru profesia didactică.

Consorţiul Universitaria consideră esenţială şi necesară promovarea de către Ministerul Educaţiei Naţionale a unei abordări strategice şi asigurarea, împreună cu marile universităţi din România, a unui pact naţional pentru învăţământul superior şi pentru cercetare, cu obiective strategice prioritizate şi orientate pe termen lung, de minimum 20 de ani. „Într-o lume globalizată, aflată în continuă schimbare, lipsa abordării strategice şi rămânerea la politicile reactive este falimentară”, se arată într-un comunicat de presă al consorţiului, care s-a reunit la Bucureşti la sfârşitul lui noiembrie.

Totodată, reprezentanţii Consorţiului Universitaria, format din Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara, solicită revenirea la cele trei categorii de universităţi - şi anume: de cercetare avansată şi educaţie, de educaţie şi cercetare ştiinţifică şi universităţi centrate pe educaţie şi renunţarea la politicile de generalizare prin compromisuri în sfera calităţii învăţământului.

„În condiţiile crizei economice, acest deziderat se poate realiza chiar şi prin menţinerea anvelopei actuale de finanţare şi creşterea treptată, incrementală, într-un interval de 5-10 ani, a finanţării pe student echivalent corelată cu scăderea corespunzătoare a numărului de locuri finanţate. Consorţiul va solicita Ministerului Educaţiei Naţionale operarea unor schimbări legislative care să permită accesul la Joint Degree, simplificarea procedurilor pentru Double Degree şi finanţare suplimentară pentru universităţile din România care se aplică în vederea constituirii de Reţele Universitare Europene”, afirmă aceeaşi sursă.

Consorţiul Universitaria solicită ca repartizarea cifrei de şcolarizare pentru anul universitar 2019/2020 şi alocarea locurilor sau a granturilor finanţate de la bugetul de stat pentru studiile universitare de doctorat în vederea admiterii din anul 2019 să aibă la bază rezultatele din rankingurile internaţionale de prestigiu, în condiţiile absenţei unui clasament la nivel naţional.

Creşterea calităţii sistemului preuniversitar

Cele cinci mari universităţi solicită creşterea calităţii sistemului preuniversitar de învăţământ din România prin introducerea dublelor specializări la nivelul programele academice de studiu care oferă profesionalizare şi calificare superioară pentru profesia didactică.

Totodată universităţile din consorţiu vor realiza un demers comun către Ministerul Educaţiei Naţionale pentru fundamentarea cerinţei de exceptare a universităţilor de la obligaţia de a diminua cheltuielile materiale cu 10% până la sfârşitul anului 2018 conform OUG 90/2017, dar şi angajarea fermă a MEN la plata obligaţiilor pentru Legea 85/2016, reiterată prin Legea 95/2018, adaptată la inflaţie, şi pentru Legea 153/2017.

Consorţiul Universitaria îşi exprimă public interesul şi disponibilitatea de a se implica în participarea României la evaluarea internaţională comparativă OECD-PISA. Totodată, se solicită emiterea unui Ordin de Ministru prin care să se revină la posibilitatea de înmatriculare a studenţilor străini până la finalul semestrului întâi al anului universitar.