Revista presei
- Bună ziua, Brașov informează că biserica din curtea Spitalului Tractorul din Braşov a fost binecuvântată, după renovare, de către IPS Părinte Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Biserica, având hramurile „Sfântul Mare Mucenic Mina” şi „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, a fost renovată complet la exterior, iar la interior a fost schimbată pardoseala din Sfântul Altar, a fost montată o centrală termică şi s-au făcut lucrări de înfrumuseţare. După slujba de binecuvântare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și, apoi, a spus: „Astăzi am primit îndemnul să mergem să facem şi noi ceea ce a făcut Samarineanul Milostiv, Care este Mântuitorul Iisus Hristos, adică să-i luăm pe cei din jurul nostru şi să-i ducem la casa de oaspeţi, adică la această comunitate sfântă în care noi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Încercaţi ca în acest post care va veni să vă împărtăşiţi mai des”.
- Site-ul Aradon semnalează evenimentul din oraşul Ineu de sfințire a lucrărilor de renovare a bisericii ortodoxe şi picturii refăcute a acesteia. Au participat Mitropolitul Banatului, IPS Părinte Ioan, Arhiepiscopul Aradului, IPS Părinte Timotei Seviciu, și Episcopul-vicar al Eparhiei Aradului, PS Emilian Crișanul. După slujba de sfințire a lucrărilor efectuate, IPS Părinte Timotei a vorbit despre unitatea bisericească şi naţională și a făcut un scurt istoric al orașului Ineu, la împlinirea a 150 de ani de la sfinţirea bisericii parohiale.
- Agerpres anunţă că Aşezământul social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia şi-a aniversat copiii, la 16 ani de la înfiinţarea centrului. A fost un moment festiv încărcat de multă emoţie, s-au schimbat impresii şi amintiri, a avut loc şi o masă festivă. Aşezământul funcţionează din anul 2003, în cadrul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba, prin DGASPC Alba, şi oferă găzduire, educaţie pentru viaţă, consiliere şi suport afectiv pentru 12 copii şi tineri cu vârste între 4 şi 19 ani. Centrul face parte din reţeaua de asistenţă socială a Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, în cadrul căreia există 15 case de tip familial pentru 276 de copii cu măsuri de plasament.