Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17 Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după
Reuniune ecumenică la Institutul de la Bossey
Grupul Mixt de Lucru dintre Biserica Romano-Catolică și Consiliul Ecumenic al Bisericilor s-a reunit în perioada 1-3 septembrie la Institutul Ecumenic de la Bossey din Elveția, pentru cea de-a treia sesiune plenară a celui de-al 11-lea mandat, informează L’Osservatore Romano.
Cei 19 reprezentanți ai diferitelor regiuni și tradiții ecleziale au analizat activitatea celor trei grupuri de lucru dedicate înțelegerii creștine a mântuirii într-un context de accentuare a indiferenței religioase, proceselor de reconciliere și construire a păcii, precum și răspunsului creștin la intoleranță, fanatism religios și persecuție.
Reuniunea a coincis cu împlinirea a 80 de ani de la înființarea Institutului Ecumenic de la Bossey, fondat în 1946. Pr. Lawrence Iwuamadi, decanul institutului, a evidențiat vocația acestui centru, în care creștini aparținând unor tradiții diferite trăiesc, studiază și se roagă împreună. Cu prilejul aniversării, Arhiepiscopul Flavio Pace, secretarul Dicasterului pentru Promovarea Unității Creștinilor, a oferit pentru capela institutului o icoană bizantină a Înălțării Domnului.



.jpg)