Revista presei
- RFI România comentează o descoperire arheologică importantă, biserica paleocreștină din regatul Aksum, „care a cunoscut apogeul dezvoltării şi s-a impus ca putere regională în perioada 80 î.Hr - 825 d.Hr. Aceasta a fost descoperită într-un sit arheologic din nordul Etiopiei, relatează livescience.com. Descoperirea oferă mai multe informaţii despre vechiul regat Aksum - o civilizaţie nord-africană relativ puţin cunoscută, care s-a convertit la creştinism în secolul IV. Arheologii au descoperit biserica, construită în stil roman, în timpul săpăturilor în situl oraşului îngropat Beta Samati, care făcea parte din vechiul regat, cu capitala la Aksum, celebră pentru Biserica „Sfânta Maria” din Sion, locul unde ar fi păstrat Chivotul legământului.
- Monitorul de Botoșani anunță concertul de colinde de la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, de duminică, 15 decembrie, începând cu ora 17:00, intitulat „Deschide uşa, creştine!” și care va fi susţinut de grupul coral al bisericii, dirijat de profesorul Laurenţiu Palade. Botoşănenii sunt aşteptaţi nu doar ca spectatori, ci să şi cânte alături de muzicieni. „Colindele se cântă în cor, împreună, în stare de comuniune, pentru că persoanele care le cântă, copiii, tinerii sau vârstnicii, reprezintă cetele de îngeri care au cântat la nașterea Mântuitorului în Betleem”, a declarat preotul Grigore Diaconu. Enoriaşii din această parohie sunt implicaţi şi în tradiţionalul proiect social care presupune o colectă de bani şi bunuri care vor ajunge la familiile şi persoanele defavorizate.
- Kanal D precizează semnificația sărbătorii Crăciunului, și anume faptul că Iisus Hristos Dumnezeu-Omul a împlinit scopul creării omului prin apariția Sa în istorie, adică prin Întruparea și Nașterea Sa. Nu trebuie să confundăm sărbătoarea Crăciunului „cu miturile și legendele moșilor, care sunt de origine păgână”, scrie site-ul televiziunii. „Din semnificația sau înțelesul Crăciunului reiese clar că noi nu îl sărbătorim pe Moș Crăciun, care ne aduce daruri, ci pe Hristos Care ne aduce mântuirea ca dar veșnic. Săniile zburătoare, cerbii, spiritele și piticii care fabrică cadouri, hornurile, vestimentația roșie, barba albă, școlile de magie și descântecele de la cursurile lui Harry Potter sunt nesemnificative și fără valoare mântuitoare în raport cu sărbătoarea pe care o trăim din plin în Biserica Ortodoxă”, mai arată Kanal D.