Revista presei
- Știri pe surse semnalează că parohul comunităţii ortodoxe române „Sfintele Parascheva şi Genoveva” din Paris, părintele Răzvan Ionescu, a vorbit despre tendinţa societăţii de a-L alunga pe Hristos din sărbătoarea Naşterii Domnului: „Realitatea în care trăim? Să fim sinceri, ne-am obișnuit cu existența bolii, suferinței, îmbătrânirii și morții mai mult nevrând decât vrând. După cum am conștientizat și felul în care această lume este plină de limitări. Există însă o Taină a ei! Un Sens profund menit să stingă iraționalitatea lor. Unii petrec până la moarte, bieții, pe lângă Taină, în timp ce alții aleg să o guste din plin. Primii rămân păcătoși, în vreme ce aceștia din urmă se angajează pe drumul sfințeniei, al desăvârșirii lor în trăirea umanului”.
- Același site scrie despre preotul nevăzător din Mehedinți care tipăreşte cărţi religioase şi calendare creştine în Braille, Drobeta-Turnu Severin fiind singurul loc din ţară unde se editează așa ceva. Pr. George Radu Trăilescu, coordonatorul Centrului de informare pentru persoane cu deficienţe de vedere, „a fost hirotonit de Preasfinţitul Nicodim cu acest scop, ca să aibă grijă de comunitatea de nevăzători (...). Aşa cum avem un alt părinte care cunoaşte limbajul mimico-gestual şi lucrează cu persoanele cu deficienţe de auz, şi cum avem preoţi cam în toate instituţiile bugetare, spitale, penitenciare, în aşa fel încât să existe viaţă spirituală şi pentru cei care se află în situaţii deosebite”, a declarat pr. Cosmin Eschimie Necşoiu, consilier social-media în cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei.
- Evenimentul zilei anunță că într-o capelă din Sibiu au fost descoperite noi picturi care ar putea să-i aparțină părintelui Arsenie Boca. Dezvăluirea a fost făcută de cercetătorul Florin Duțu, la simpozionul „130 de ani de la naşterea lui Nichifor Crainic şi 30 de ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Arsenie Boca”, organizat la Biblioteca Astra de pr. Mihai Sămărghiţan. Cele două fresce se află în capela „Sfântul Apostol Andrei” din incinta Grupului Şcolar de Construcţii şi Arhitectură „Carol I” și o înfățișează pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe pe tronul împărătesc, respectiv scena „Lăsaţi copiii să vină la Mine”. Capela a fost închisă în perioada comunistă și redeschisă în 1990 la inițiativa Mitropolitului Antonie Plămădeală. Lucrările sunt atribuite lui Costin Petrescu, dar se știe că, sub îndrumarea acestuia, părintele Arsenie Boca a pictat scena intrării lui Mihai Viteazul în Alba Iulia de pe cupola Ateneului Român.