Revista presei

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 20 Martie 2020

- Întreaga presă reflectă măsurile luate de Ministerul Afacerilor Interne în contextul stării de urgență, printre care: „suspendarea tuturor activităților culturale, religioase, sportive, științifice, de divertisment, jocuri de noroc, tratament, îngrijire personală realizate în spații închise”.

- Romanian Global News semnalează că biserica românească din Viena prinde contur: a fost amplasată prima cruce pe locaşul de cult, după cum a anunțat pr. Emanuel Nuţu. De asemenea, la intrarea în blocul în care locuiesc 47 de familii de români a fost aşezată icoana Sfântului Mucenic Gheorghe. Blocul a fost construit la iniţiativa parohiei din Viena și, împreună cu biserica, reprezintă un proiect dedicat comunităţii româneşti, desfășurat în apropierea Parcului Prater, cu susţinerea financiară a Primăriei din capitala Austriei. Biserica se află la intersecția străzilor Norbahnstraße și Taborstraße și este o replică a Mănăstirii Voroneț. La parterul blocului vor funcționa o grădiniță creștină, un magazin bisericesc și unul de produse tradiționale românești, un birou al Agenției de pelerinaje a Patriarhiei Române, precum și spații comune pentru socializare.

- Știrile PRO TV au anunțat că Arhiepiscopia Iaşilor oferă cazare şi mâncare persoanelor afectate de coronavirus.  

- În același context, Timp Online scrie că Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului, prin cele patru cantine sociale pe care le are, va oferi gratuit, la cerere, hrană la domiciliu pentru bătrâni și bolnavi aflați în autoizolare. Totodată, va pune la dispoziție pentru cazarea persoanelor în carantină Centrul misionar social „Ioan Bunea” din Sângeorz Băi, cu o capacitate de 70 de locuri, iar la nevoie și spațiile de la Mănăstirea Parva (jud. Bistrița-Năsăud), cu 200 de locuri, și Mănăstirea Piatra Craiului (jud. Cluj), cu 70 de locuri. 

- Știri pe surse și alte canale de informare semnalează un incendiu la casa praznicală a bisericii din Valea Seacă - Bălţăteşti. Pompierii au reuşit să oprească extinderea focului la biserică, potrivit Agerpres. În incendiu au ars 500 de metri pătraţi din acoperişul casei praznicale şi al centralei termice, bunuri din interior şi 5 mc de lemn de foc. Cauza probabilă a incendiului a fost acţiunea intenţionată, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Irina Popa. S-a deschis un dosar penal in rem pentru distrugere şi se caută făptașul.