Revista presei

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 11 Aprilie 2020

- TVR, PRO TV, Kanal D menționează că sărbătorile pascale se vor desfășura anul acesta după reguli impuse de starea de urgență. Bucuria Învierii lui Hristos ne va găsi împreună doar în rugăciune, cu lumânări în mâini, în curte, pe balcon sau la fereastră, fiecare acasă. Bisericile sunt închise, iar pelerinajele se suspendă, dar Lumina Sfântă va fi adusă și în acest an de la Ierusalim cu o aeronavă specială și preluată de eparhii, care o vor împărți parohiilor. Lumina Sfântă va fi primită doar de credincioșii care solicită din timp acest lucru preoților din parohiile de care aparțin. Slujba de Înviere va fi oficiată fără public. Nici un credincios nu poate participa la slujbele din Săptămâna Mare. Preoții vor înconjura bisericile doar o singură dată și nu de trei ori, ca până acum.

- News.ro, Obiectiv Vocea Brăilei, Presa SM și ZCH News consemnează că în noaptea de Înviere credincioşii cu candelele aprinse pot ieşi la ferestre, în balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de cel puțin doi metri, cu tradiționalul salut „Hristos a înviat!”. Patriarhia Română a transmis mai multe recomandări referitoare la desfăşurarea slujbelor şi a atras atenția că „orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate”. Pe fondul pandemiei, pelerinajul de Florii a fost suspendat anul acesta, iar spovedania şi împărtăşirea credincioşilor se pot face în continuare doar la domiciliu.

- Știri pe surse relatează că editurile Patriarhiei Române oferă acces gratuit la zeci de cărţi de rugăciune, de teologie şi patristică în format electronic eBook (PDF securizat). Acestea pot fi găsite în secţiunea „Cărţi electronice - acces gratuit”. Demersul se înscrie în contextul Anului omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor, dar reprezintă şi un sprijin bine-venit pentru oamenii care petrec mai mult timp acasă în această perioadă. 

- Conform RFI România, Libertatea, Digi 24, în lume s-au găsit diferite soluții spirituale pentru această perioadă: un preot din Londra ține slujbe de 10 minute din mașina sa, în diferite locuri, folosind un difuzor, pentru a încuraja oamenii, iar la Varșovia un preot cu mască de protecție spovedește credincioșii într-o parcare, el în mașina lui, ei în ale lor.