Revista presei
Bursa, BBC, Rador și altele semnalează că Biserica Ortodoxă Română a reacţionat ferm față de instalarea unor panouri care îi prezintă pe medici cu aure de sfinţi, catalogând această campanie ca fiind o blasfemie, o caricatură a creştinătăţii, marcată de prost gust, alimentată de ignoranţă şi ideologie ridicolă. Panourile uriaşe îi arată pe medici în halate albastre de spital, cu măşti pe faţă, ochelari de protecţie şi stetoscoape. În jurul capului este zugrăvită aură de sfinţi, iar mâna dreaptă este ridicată în semnul binecuvântării. Primăria Capitalei a declarat că va cere îndepărtarea panourilor.
Știri pe surse informează că românii din Italia sunt ajutați de Biserică să treacă peste perioada de criză provocată de pandemie, în condițiile în care mulți dintre ei au o situație materială precară. Cele mai multe acțiuni de ajutorare ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei constau în oferirea de produse alimentare de primă necesitate, dar și medicamente, produse de igienă și chiar sume de bani. Numai Parohia Reggio Emilia a donat 7 tone de alimente de la începutul crizei. Un alt tip de sprijin se referă la plata chiriei pentru românii fără posibilități. De asemenea, sunt ajutate spitalele din Italia, dar și cele din România.
Evenimentul zilei și alte publicații consemnează că, pe Google Maps, numele Catedralei Mântuirii Neamului a fost batjocorit de un internaut. Patriarhia Română a luat atitudine prin purtătorul de cuvânt, Vasile Bănescu, care a declarat pentru Știri pe surse că este „încă o probă a urii, frustrării și grosolăniei unor indivizi care, cu sau fără voia lor, ajung să compună cele câteva nuclee dure ideologice anticreștine/antiortodoxe din România”. A reacționat și deputatul PNL Daniel Gheorghe pe Facebook: „Când vă spun că noul anticreștinism totalitar este un pericol real și direct, vă luați de mine! (...) Cineva a intervenit în cel mai stupid mod posibil pe harta Google cu un mesaj ofensator la adresa întregii comunități ortodoxe românești”.Tribuna publică un frumos portret semnat de pr. prof. Nicolae Feier, din Bistriţa, dedicat protoiereului stavrofor Leontin Stejerean, la împlinirea vârstei de 100 de ani, și care începe astfel: „L-am întâlnit acum patruzeci de ani, în anul 1980, la Protopopiatul Ortodox Român din Bistriţa, condus atunci de vrednicul protopop Simion Creţa, care îi era nepot după doamna preoteasă, Mama Cenţa, aşa cum am început a-i zice după ce părintele Leontin Stejerean ne-a devenit tuturor «Tata Tinu»”.