Revista presei

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 19 Mai 2020

Timp Online scrie că, așa cum era de așteptat, credincioșilor din Bistrița le-a fost dor de biserici. „Dovadă că, deși duminică ploua și era rece, oamenii nu au putut sta departe de locașurile de cult în prima zi din perioada stării de alertă în care li s-a permis să se roage împreună, în aer liber. La biserica de la Coroana, toți preoții au slujit la Altarul amenajat în aer liber, în curtea bisericii. Credincioșii s-au adăpostit de ploaie lângă zidurile bisericii sau sub umbrele, păstrând, de cele mai multe ori, distanța socială. Și la bisericile de la Apollo, de pe strada Alexandru Odobescu sau de pe Bulevardul Independenței s-au adunat mulți credincioși. Unii au ascultat slujba din mașini, alții de pe trotuare.”

PRO TV relatează că bisericile și-au reluat activitatea: „Duminică s-au organizat primele slujbe alături de credincioşi, după două luni. Dar nu în biserici, ci în curtea acestora. În cele câteva zeci de minute în care au fost bineveniţi să asculte scripturile, cei mai mulţi au demonstrat că înţeleg şi acceptă noile reguli. Potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial, preoţii pot da binecuvântarea de la o distanţă de cel puţin un metru”. Știrea trece în revistă mai multe exemple din Capitală și din țară.

Ziare.com consemnează cum a decurs slujba religioasă din prima duminică a stării de alertă: „Bisericile s-au organizat cum au putut mai bine pentru Sfânta Liturghie, prima de după ieșirea din izolare. De exemplu, la Biserica „Sfântul Dumitru”-Poștă din București oamenii au ascultat slujba ținută în curte, păstrând distanțarea socială, iar majoritatea purtau măști”.
Bacau.net semnalează că Biserica „Sfântul Dumitru” din oraș a ales o metodă inedită de a păstra distanțarea fizică între enoriași: s-a hașurat întreaga curte astfel încât fiecare enoriaș are la dispoziție un spațiu care îi asigură distanța cerută. La rândul ei, Ziua de Cluj consemnează că în curtea Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Florești, preotul paroh Ovidiu Ciprian Marțiș a desenat flori colorate, la distanțe de 1,5 metri.

Economica.net publică un documentar despre cele mai vechi clădiri din Bucureşti, printre care figurează și patru biserici: Biserica „Sfântul Anton” (Curtea Veche), Biserica Colţea, Biserica Kretzulescu și Biserica Mântuleasa, fiecare dintre acestea fiind prezentată în datele istorice principale.