Revista presei
Obiectiv de Suceava marchează cei 232 de ani împliniți de la moartea lui Dositei Herescu, primul Episcop al Bucovinei, cel care a adus înapoi la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou, implicat puternic în reorganizarea fostei Episcopii de Rădăuți și în susținerea drepturilor și tradițiilor strămoșești ale românilor. „S-a născut în jurul anului 1710, în familia unor boieri de rang mic din nordul Moldovei. S-a călugărit la Mănăstirea Putna, fiind numit în 1747 egumen al acesteia. A fost ales la 13 noiembrie 1750 ca Episcop de Rădăuți. Este anul în care predecesorul său în funcția de Episcop de Rădăuți, cel care va fi canonizat ulterior ca Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, este ales Mitropolit al Moldovei. A continuat să păstorească Episcopia Rădăuților și după anul 1775, când Imperiul habsburgic a anexat partea de nord a Moldovei, ulterior denumind-o Bucovina. (...) La un an și jumătate de la mutarea reședinței Episcopiei de Rădăuți la Cernăuți, mai exact în 4 iulie 1783, Dositei Herescu a primit titlul de «Episcop exempt al Bucovinei».”
Adevărul de Târgoviște semnalează că în Arhiepiscopia Târgoviştei s-au desfăşurat, în perioada 19-20 ianuarie, on-line, conferinţele administrative lunare cu preoţii. Tema dezbătută a fost „Provocări şi perspective în activitatea pastoral-misionară a Bisericii, în timp de pandemie”. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a transmis în cadrul conferințelor câte un mesaj de binecuvântare, de încurajare şi de speranţă, evocând cadrul general de misiune al Bisericii, „necesara şi multipla ei implicare, mai cu seamă din perspectivă social-filantropică, în sprijinirea celor afectaţi de noua pandemie, dar şi în ajutorarea constantă a numeroase persoane sau instituţii din cadrul comunităţii noastre locale, pentru a depăşi provocările actuale”.