Revista presei
Obiectiv Vocea Brăilei povestește istoria grea, cu final fericit, a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Prima biserică, ridicată în secolul al XIX-lea, s-a surpat, a doua a fost dinamitată de comunişti, iar după Revoluţie s-a zidit un nou şi trainic lăcaş de cult în Brăila, care are acum pictura finalizată în proporţie de 90%. Construită prin strădania preoţilor şi pe cheltuiala credincioşilor, cu binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos, noua biserică a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, din vechiul cartier Atârnaţi, „străluceşte ca o făclie în vecinătatea Pieţei Concordia”. Piatra de temelie a fost pusă în decembrie 2005 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pe un teren aparţinând parohiei. „Construcţia noului lăcaş de cult s-a dorit a fi o reparaţie morală menită să îndrepte nedreptăţile istorice la care a fost supusă Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva de-a lungul anilor”, a spus părintele paroh Stan Ştefan.
Ziua de Vest relatează că, în prima duminică a Triodului, Parohia Timișoara-Iosefin a primit vizita pastorală a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, întâmpinat fiind de parohul bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, pr. Ionel Popescu. Împreună cu soborul preoților slujitori a fost săvârșită Sfânta Liturghie, iar răspunsurile liturgice au fost date de corala parohială „Doina Banatului”, dirijată de prof. Florin-Nicolae Șincari. Anul 2021 reprezintă centenarul Parohiei Timișoara-Iosefin, fapt pentru care preoții slujitori și Consiliul parohial au decis pomenirea în rugăciune, pe parcursul acestui an, a tuturor preoților, ctitorilor bisericii și binefăcătorilor parohiei.
Agora și TVR Moldova informează că Biserica, Primăria și Președinția sunt instituțiile care se bucură de cea mai mare încredere în rândul moldovenilor de peste Prut. 29,6% dintre participanții la sondaj au declarat că au foarte multă încredere în Biserică, care rămâne primul pilon al încrederii oamenilor din Republica Moldova. Pe locul doi se află Primăria, 12,5% dintre respondenți spunând că au foarte multă încredere în această instituție. Alți 12,4% dintre participanții la sondaj au declarat că au încredere în președintele țării. Pe ultimele locuri se află guvernul, sindicatele, parlamentul și partidele politice.