Revista presei

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 29 Martie 2021

G4media și Europa FM anunță că premierul Florin Cîțu a discutat joi cu reprezentanții cultelor religioase despre oficierea slujbei de Înviere, iar una dintre soluțiile găsite este ridicarea restricției de circulație pentru populație, în noaptea de Paște, fie până la ora 2:00, fie pe toată durata nopții. Patriarhia Română a salutat, într-un comunicat, deschiderea autorităților statului pentru ca Sărbătoarea Pascală să se poată „desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii, distanțarea socială, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc.)”. „Toate cultele religioase au făcut propuneri adecvate situației epidemiologice, încă delicate, prin care trecem, dar și respectării depline a libertății religioase”, se menţionează în comunicat.

Turnul sfatului semnalează că Arhiepiscopia Sibiului a inițiat, la începutul postului Paștelui, proiectul filantropic „Cămăruța Milosteniei. Împreună dăruim bucurie și speranță”, îndreptat către nevoiași, persoane fără adăpost sau cărora le este foarte greu în această perioadă de pandemie. Toţi cei care vor să se alăture proiectului trebuie să știe că, atunci când vor trece pragul bisericii la care merg, la intrare se va afla o lădiță de lemn în care vor putea fi puse alimente neperisabile care vor ajunge la cei care au mare nevoie de ele. „Prin acest program dorim să realizăm în mod constant, nu doar la Paști sau Crăciun, (…) colecte de alimente neperisabile și astfel să mergem în întâm­pinarea multor nevoi ale semenilor noștri, care se confruntă cu nenumărate lipsuri”, spune pr. Cristian Vaida, secretarul Mitropoliei Ardealului. 

Monitorul de Suceava anunță că parohiile Bosanci I și Cumpărătura din Protopopiatul Suceava II, împreună cu Școala Gimnazială Bosanci, au inițiat și realizat proiectul „Aștept să te întorci acasă”, în cadrul Concursului național catehetic „Biserica, familia românilor de pretutindeni”. Din acest proiect au făcut parte copiii din grupele de cateheză ale celor două parohii care au unul sau ambii părinți plecați în străinătate, dar și copii din Austria, Italia, Grecia și Belgia, originari din cele două localități, care sunt plecați cu părinții în străinătate. Copiii au fost coordonați în acest proiect de pr. Ioan Bujorean, pr. Mihăiță-Dănuț Brahariu, profesoara de religie Tamara Loredana Bujorean și învățătoarea Angela Brahariu.