Revista presei
Știri pe surse citează din mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis la întrunirea Consiliului Național al Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR): „Starea de pandemie poate fi înțeleasă și ca un test sau o verificare a stării spirituale a oamenilor, mai ales a intensității iubirii lor față de Dumnezeu și față de semeni”. Membrii ASCOR au trecut cu succes acest test prin diverse activități de voluntariat, pentru care au primit felicitările Părintelui Patriarh, însoțite de „părintești binecuvântări şi multă preţuire”: „Vă felicităm pentru organizarea campaniilor naționale de donare de sânge «Uniți pentru Viață», în luna martie 2021, luna Pro Viaţă, venind în întâmpinarea celor care au nevoie de ajutor. Toate activitățile în care sunteți implicați ne arată că frumusețea cea mai mare este bunătatea sufletului iubitor de Dumnezeu și de semeni, în familie, în biserică, în școală și în lumea întreagă”. Consiliul Național ASCOR a anunțat parteneriate cu comunitățile de tineri români din afara granițelor.
Adevărul de Piteşti publică un documentar despre biserica de lemn cu hramul „Sfântul Gheorghe” din Bascov, construită înainte de 1753 pe cheltuiala lui Martin Buliga, un cunoscut negustor din Piteşti, şi a lui Hagi Tenea. Se remarcă uşile împărăteşti ale lăcaşului. Pe spatele canatului din dreapta sunt consemnate numele autorului şi data picturii: „Anul 1832 martie 20, aceste două sfinte uşi, împreună şi cu sfântul steag, s-au făcut prin osârdia şi cheltuiala părintelui popa Constandin Păiuşăscu, ca să le fie spre pomenirea sufletelor lor. Voico zograf, oraşu Piteşti”. Pridvorul de zidărie, inițial deschis, pe stâlpi rotunzi, a fost închis ulterior. Aici au fost descoperite urme de pictură de la 1770. În timpul restaurării din 1942 au ieşit la lumină şi cadrele sculptate ale celor şase ferestre ale bisericuţei. Motivele decorative săpate în lemnul acestora diferă: crucea, rombul, frunza de iederă, rozeta, „alveola”, risipite, prinse în lanţ sau vrej, acestora alăturându-li-se şi „pomul vieţii”.
Hotnews, ca și restul presei, consemnează participarea preşedintelui Klaus Iohannis, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, la slujba de Înviere de la biserica romano-catolică din Piaţa Mare a Sibiului. „Tuturor creștinilor care acum serbează Învierea Domnului le doresc sărbători binecuvântate”, a spus Klaus Iohannis. Acesta a transmis mesajul „Cristos a înviat!” în limbile română, maghiară și germană.