Revista presei
Ziare.com relatează declaraţia ministrului de interne, Lucian Bode, privind cooperarea cu Biserica Ortodoxă Română pe tema restricțiilor: „Patriarhul Daniel este omul care vede lucrurile în realitatea lor. Nu am simțit în solicitările acestuia exagerări”. Ministrul a precizat că a discutat de foarte multe ori cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel despre aspectele care țin de buna colaborare a statului cu Biserica și şi-a exprimat bucuria că „în urma acestui dialog reușim să ajungem împreună la un consens care să ducă la normalitate”. Lucian Bode a adăugat că „toate mesajele pe care Biserica le dă pentru respectarea regulilor (...) fac un mare serviciu statului și pentru acest lucru le mulțumesc”.
Știri pe surse scrie despre pr. Constantin Diaconașu, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului Județean din Suceava, care oferă asistenţă religioasă încă din luna aprilie a anului trecut pacienţilor internaţi cu SARS-CoV-2, inclusiv celor de la ATI, atunci când este chemat. „Dacă moare cineva care m-a chemat și nu m-am dus, cum mai pot eu să dorm?”, spune părintele care, echipat corespunzător și instruit în privința regulilor de protecție, are acces în toate secțiile spitalului. „Unui bolnav internat la Ortopedie sau la Interne și care nu este în stare foarte gravă poți să-i spui că mergi la el mâine dimineață, dar la bolnavii de COVID-19 m-am dus prompt, imediat, de fiecare dată când am fost solicitat. (...) Au fost zile în care am mers și de șapte-opt ori”, adaugă pr. Diaconaşu. Managerul Spitalului de Urgență Suceava, dr. Alexandru Calancea, spune că este firesc ca pacienţii să primească asistenţă religioasă dacă solicită şi dacă sunt respectate regulile sanitare.
Tot ziare.com consemnează, citând presa internațională, despre posibilitatea ca misterul crucilor din Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim să fi fost descifrat. Arheologii au fost multă vreme intrigați de sursa miilor de cruci de pe zidurile de piatră ale celui mai sacru loc al creștinismului. S-a crezut că ar fi fost realizate de către pelerinii veniți de pe toate meridianele globului, dar utilizarea recentă a unei tehnologii bazate pe imagistică 3D a scos la iveală faptul că aceste cruci sunt vechi de peste 500 de ani și se pare că doar câțiva artiști au realizat gravurile. Un reprezentant al Bisericii Sfântului Mormânt, părintele Samuel Aghoyan, a declarat că „noile cercetări pot ajuta lăcașul religios, mai ales că ne confruntăm cu restricțiile legate de COVID-19. Acum nu există pelerini, dar spiritul lor este aici”.