Revista presei
Ziua de Vest semnalează că, în contextul „Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor 2021”, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a mers în două parohii din Protopopiatul Băile Herculane și s-a rugat pentru cei adormiți, împreună cu credincioșii. Prima slujbă a fost săvârșită în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Plugova, întrucât vremea nefavorabilă nu a permis oficierea în cimitirul parohial. Apoi, ierarhul a mers și în Parohia Globurău, unde a înălțat rugăciuni pentru cei ce își dorm somnul de veci şi în cimitirul de aici.
Tot Ziua de Vest consemnează mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel din Duminica Mironosițelor în care enumeră numeroasele lucrări ale femeii în familie și-n societate, de la nașterea și creșterea copiilor până la activitățile filantropice, de asistență medicală, dar și științifice, de cercetare, informare și implicare socială. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat, totodată, demnitatea și importanța egală a bărbatului și a femeii.
Știri pe surse amintește că Ziua internaţională a familiei este sărbătorită în fiecare an, la 15 mai, printr-o rezoluție din anul 1993 a Adunării Generale a ONU, iar Biserica Ortodoxă Română a dedicat familiei creștine duminica cea mai apropiată. În mesajul transmis cu ocazia Duminicii Femeii Creștine și a Duminicii Familiei Creștine, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune că familia creștină română este „ocrotită de Sfântul Apostol Andronic și soția sa, Iunia (pomeniți în ziua de 17 mai). Aceștia au propovăduit Evanghelia lui Hristos străbunilor noștri traci, în regiunea Panoniei, adică în apropierea granițelor României de azi”.
Tot Știri pe surse relatează că Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a vizitat localitatea Plopiș, unde se restaurează Casa Memorială „Justinian Arhiepiscopul” și biserica monument istoric „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Cele două vor fi inaugurate în 29 mai, la 100 de ani de la nașterea Arhiepiscopului Justinian Chira, când biserica va fi resfințită, iar Casa Memorială va intra în circuitul turistic al Maramureşului și, implicit, în patrimoniul cultural naţional. Cu aceeași ocazie, școala primară din Plopiș va primi numele „Arhiepiscop Justinian Chira”. Proiectul de restaurare a casei ierarhului își dorește să ofere un reper pentru ceea ce înseamnă satul românesc şi valorile cultural-religioase care au format lideri spirituali.