Revista presei

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 26 Iulie 2021
  • Știri pe surse consemnează că la finalul ședinței Sfântului Sinod de miercuri, 21 iulie, a avut loc un moment aniversar dedicat zilei de naștere a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a împlinit joi, 22 iulie, 70 de ani. Membrii Sfântului Sinod i-au oferit Preafericirii Sale o amforă și un set de engolpi­oane. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sintetizat în cuvântul omagial, rostit în numele tuturor ierarhilor, principalele evenimente și realizări pe plan bisericesc, academic, teologic, social-filantropic, pastoral și cultural din viața Patriarhului României. Preafericirea Sa a mulțumit pentru daruri și urări, subliniind impor­tanța sinodalității şi amintindu-şi, totodată, de predecesori: „Dorim să ne aducem aminte și de cei care nu mai sunt printre noi, ierarhi care au trecut la Domnul și, pentru că este Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul, ne aducem aminte de toți părinții noștri care au fost mai înaintea noastră slujitori și împreună cu noi unii dintre ei”.
  • Bistrițeanul relatează povestea tânărului teolog Cătălin Mileșan, care, în 2015, a văzut un filmuleț pe YouTube cu un preot care comunica prin semne cu enoriașii şi l-a impresionat atât de tare, încât l-a făcut să-și dorească să devină un alt fel de preot, să facă cuvântul Domnului auzit și de surzi. Era încă student la Teologie și nu știa nimic despre limbajul mimico-gestual. Șase ani mai târziu, traducea Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Bistrița, de ziua hramului, pentru credin­cioșii cu deficiențe de auz. Cătălin Mileșan este singurul preot din Bistrița-Năsăud care știe să traducă în limbajul semnelor rugăciunile și Sfânta Liturghie, fapt care a atras tot mai mulți enoriași cu deficiențe de auz spre biserica unde slujește, „Sfântul Ilie Tesviteanul”. „Consider că și acum, după 5-6 ani, stăpânesc cam 90 la sută limbajul. Surzii din Bistrița sunt bucuroși când o persoană auzitoare se implică în viața lor, iar eu mă bucur că le pot fi de folos, că îi pot ajuta să fie mai aproape de Dumnezeu”, a declarat preotul. El a schimbat multe în viaţa acestor oameni în cei cinci ani de când este preotul bistrițenilor cu deficienţe de auz. I-a mobilizat, a deschis filiala Bistrița a Asociației Naționale a Surzilor din România și este interpretul lor în orice interacțiune unde este nevoie de traducere. A reușit să-i unească și împreună cu ei se implică în diverse acțiuni, inclusiv în afara bisericii.