Revista presei
Basilica.ro, agenţia de ştiri a Patriarhiei Române, a publicat vineri, 30 iulie, ziua în care a trecut în veşnicie vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, în 2007, un articol evocator al ierarhului. „«A crede în Hristos înseamnă a te simţi responsabil în toate, pentru toate şi pentru toţi», spunea adesea Patriarhul Teoctist de la a cărui trecere în veşnicie se împlinesc vineri 14 ani. El sublinia că a crede în Hristos «înseamnă a fi gata de a mărturisi, în orice împrejurări, pentru adevăr, arătând lumii prin aceasta că ai înţeles cu adevărat de ce S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu pentru noi: anume, pentru a face cu putinţă ca firea noastră umană, cea căzută şi pătimaşă, să iasă de sub puterea păcatului şi a morţii, primind ca dar al iubirii dumnezeieşti preschimbarea ei, prin harul divin cel necreat, şi învrednicirea ei de Împărăţia cerurilor». (...) Părintele Patriarh Daniel a subliniat adesea că, în timpul păstoririi sale, Patriarhul Teoctist a răspândit lumină și speranță prin prezența activă a Bisericii în societatea românească”, se spune în textul amintit.
Televiziunea Română a prezentat pe canalul TVR1, în ediţia Telejurnalului din 29 iulie, un reportaj despre o tabără de vară organizată de o parohie din judeţul Olt. Zeci de copii din comuna Fălcoiu, județul Olt, dar și din Belgia, Italia și Germania, aflați la bunici, au parte, în premieră, de o vacanță activă în prima ediţie a taberei de vară organizate de parohia din localitate. În cadrul acesteia, timp de mai multe zile, cei mici au parte de o serie de activități extrem de atractive. Drumețiile, prezentările unor meserii interesante, dar și diversele jocuri propuse le readuc tuturor permanent zâmbetul pe chip după un an școlar marcat de pandemie. Inițiativa taberei pentru copii aparține preotului Gabriel Popa de la Parohia Fălcoiu. Acesta și-a dorit să le ofere micuților ocazia de a petrece împreună, într-un mod cât mai plăcut, o parte din vacanța de vară. Parohia Fălcoiu nu se află la prima activitate destinată copiilor din comunitate. După relaxarea măsurilor de prevenire a infecțiilor cu SARS-CoV-2 și reluarea cursurilor școlare, aceasta a oferit, cu ajutorul voluntarilor, meditații gratuite la matematică și limba română pentru recuperarea materiei pierdute în învățământul online. Reportajul în format video poate fi urmărit şi pe pagina oficială a TVR, la adresa: stiri.tvr.ro/tabara-de-vara-organizata-de-un-preot-pentru-zeci-de-copii-din-olt.