Revista presei

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 03 August 2021

„Întreaga asistenţă socio-medicală are origine creştină. Biserica uneşte rugăciunea cu ştiinţa medicală”, a spus Patriarhul Daniel în predica de la Paraclisul Reşedinţei Patriarhale, citat de Știri pe surse. Preafericirea Sa a reamintit în predica din Duminica vindecării slăbănogului din Capernaum faptul că primele instituţii medicale, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, au fost înfiinţate de Biserică și a evidenţiat că îngrijirile paliative specifice Bisericii implică şi rugăciune pe lângă actul medical.

PRO TV, Evenimentul zilei, Capital și altele consemnează tragedia din București, unde un preot și soția lui, cadru didactic, au decedat după ce casa lor a fost lovită de un fulger și a fost mistuită de incendiu în timpul furtunii de săptămâna trecută. Părintele Costel Paizan, de la Cimitirul Dămăroaia, și soția lui, fostă directoare a Școlii Gimnaziale nr. 178, din cartierul Pajura, n-au reușit să iasă din casă la timp. 

Adevărul de Focșani consemnează că „biserica din cimitirul comunei Răstoaca a ars ca o torţă joi seara, într-un incendiu devastator. Două ore s-au luptat pompierii cu flăcările să le stingă, dar din păcate nu prea mai poate fi nimic recuperat de acolo. (...) Cauza probabilă a producerii incendiului a fost efectul termic al curentului electric provocat de un contact imperfect la o priză. Primarul comunei face un apel la semeni pentru reclădirea construcţiei care reprezintă o parte din sufletul acestei comunităţi”.

Într-un interviu pentru Ziare.com, prof. univ. dr. George Litarczek, părintele anesteziei românești, afirmă că „toată imunitatea organismului ține de credință. (...) Bolnavul (...) nu îl salvezi numai cu medicină, ci și cu psihicul, trebuie să-l faci să lupte. Iar psihicul are nevoie de credință. Eu sunt credincios și în toată viața mea am fost ajutat pentru ceea ce m-am rugat”, spune medicul. George Litarczek, în vârstă de 91 de ani, s-a născut în 1925 în SUA, la Boston, dar a studiat și lucrat în România, unde a întemeiat specialitatea anestezie terapie-intensivă. 

Digi24 semnalează că în Lagos, Nigeria, există o biserică lungă de 1 kilometru și lată de 500 de metri, adăpostind până la un milion de creștini. „Dar se pare că nu e suficient. Comunitatea construiește o nouă biserică, de trei ori mai mare”. Nigeria are cea mai mare economie a Africii, însă oamenii sunt săraci și apelează la ajutorul lui Dumnezeu. Aici sunt peste 80 de milioane de creștini.