Revista presei
Ediţia de Târgovişte a cotidianului Adevărul consemnează faptul că la 16 august Ortodoxia românească face pomenirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ucişi pentru că nu au vrut să renunţe la credinţa lor. Domnitorul Constantin şi fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, împreună cu sfetnicul Ianache au refuzat să se închine turcilor şi au jurat credinţă lui Dumnezeu. Pentru că au refuzat să se lepede de Ortodoxie, la 15 august 1714, în ziua când voievodul împlinea 60 de ani, toţi cei şase au fost decapitaţi. Părintele Ionuţ Ghibanu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, a spus că, peste veacuri, Martirii Brâncoveni ne dau o pildă de tărie, de curaj şi de înţelepciune, mai ales astăzi, când mulţi aleg să-şi trădeze sau să-şi batjocorească credinţa, să atace Sfânta Biserică Ortodoxă strămoşească şi pe slujitorii ei. În 1992, membrii familiei lui Constantin Brâncoveanu, care şi-au dat viaţa în numele credinţei, au fost canonizaţi sub numele de Sfinţii Martiri Brâncoveni. Biserica Ortodoxă Română îi sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 16 august, a doua zi după sărbătoarea de Sfânta Maria, comemorând ziua jertfei supreme în numele creştinismului.
BZI.ro arată faptul că în cadrul lucrărilor de restaurare şi reabilitare a Mănăstirii Bârnova din judeţul Iaşi, sub coordonarea dr. Mădălin-Cornel Văleanu, cercetător ştiinţific I şi arheolog la Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, au fost demarate cercetările şi săpăturile la mormântul domnitorului moldovean Eustratie Dabija (1661-1665), fiind deja descoperite oseminte şi resturi de mormânt în interiorul vechiului lăcaş de cult, ridicat în perioada 1626-1666. În cadrul săpăturilor au fost exhumate două cranii, foarte probabil ale domnitorului şi fiicei sale, în acelaşi timp fiind descoperită şi o monedă din cupru. Mănăstirea Bârnova este ctitorie a domnitorului Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633), lucrările de construcţie fiind terminate în timpul lui Eustratie Dabija. Lucrările actuale realizate la edificiul mănăstiresc sunt finanţate din fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 5 milioane de euro prin proiectul „Restaurarea și valorificarea turistică și culturală a Ansamblului Mănăstirii Bârnova din comuna Bârnova, județul Iași”, în cadrul Priorității de investiții 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, axa prioritară 5, POR 2014-2020.