Revista presei

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 09 Septembrie 2021

Antena 3 relatează că icoana făcătoare de minuni Paramythia („Mângâietoarea”) a fost scoasă, în premieră, din Bucureşti în pelerinaj prin Sibiu şi Cluj. Credincioşii s-au adunat în număr mare, cu evlavie şi lacrimi în ochi, pentru a se închina şi a cere ajutor. Icoana originală „Paramythia” este o frescă pictată pe zidul Mănăstirii Vatoped, din Muntele Athos. Călugării de acolo au pictat pentru credincioşii din România o icoană, care a ajuns, în luna martie, la Biserica „Sfântul Nicolae”-Dintr-o Zi, din București, şi de atunci a înfăptuit mai multe minuni. „Am sentimentul că am venit cu Regina- Mamă la Sibiu, Regina Împăratului Cerului“, a declarat preotul Vasile Ioana, care însoţeşte icoana în periplul său prin cele două oraşe. 

Știri pe surse consemnează că Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a binecuvântat clădirea în care va funcționa un after-school pentru copiii nevoiași din Parohia „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca. „Dragostea creștină nu e teorie! Adevărata dragoste creștină se dovedește prin fapte concrete. Oameni cu suflet mare s-au angajat la o lucrare deosebită, iar noi Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să le dea sănătate și ajutor”, a spus Înaltpreasfinţia Sa după slujbă. Ierarhul le-a înmânat distincții celor care s-au implicat în noul proiect social. Părintele paroh Cristian Baciu, care este şi consilierul administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a mulţumit tuturor „pentru implicare și dăruire”. Acest after-school reprezintă al treilea proiect social derulat de parohie, pe lângă Cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv” și Casa de oaspeți „Sfântul Ilie”.

Tot Știri pe surse anunță că Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, sfințește joi racla de argint în care va fi aşezat veșmântul Sfântului Dimitrie cel Nou, dăruit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel Parohiei Oborul Nou. „Fiindcă avem o evlavie deosebită la Ocrotitorul Bucureștilor, atât eu, cât și credincioșii ne doream de mult acest dar. Am făcut cerere la Părintele Patriarh Daniel în numele enoriașilor și Preafericirea Sa a aprobat-o”, a spus părintele paroh Alexandru-Mirel Lăudat. Biserica Parohiei Oborul Nou are între ocrotitori pe Sfinţii Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale. Al doilea hram al parohiei este „Adormirea Maicii Domnului”. Racla pentru veșmântul sfântului a fost lucrată la Atelierele Patriarhiei Române.