Revista presei
Adevărul de Timișoara spune povestea Sfântului Iosif, ocrotitorul spiritual al ortodocşilor din Banat. „În Catedrala Ortodoxă din centrul Timişoarei, unul din cele mai importante locuri de închinare este racla Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş. Acesta este sărbătorit în calendarul creştin-ortodox la data de 15 septembrie. (...) Sfântul Iosif cel Nou s-a născut în 1568, la Ragusa, actuala localitate croată Dubrovnik, într-o familie de aromâni. Părinţii l-au botezat Iacob. La vârsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida (în actuala Macedonia de Nord) să înveţe carte, iar la 15 ani decide să se călugărească. Pleacă pe Muntele Athos şi intră în obştea Mănăstirii Pantocrator, acolo unde primeşte numele de Iosif. Devine sihastru şi vindecă multe boli. Este numit egumen la Mănăstirea «Sfântul Ştefan» din Adrianopol (actualmente oraşul turcesc Edirne) vreme de şase ani, iar apoi revine pe Muntele Athos, la Mănăstirea Cutlumuş. La vârsta de 80 de ani, se retrage la Mănăstirea Vatoped, însă a fost chemat de românii din Banat să le fie mitropolit, în timp ce regiunea se afla sub ocupaţia Imperiului Otoman (1552-1716). În acea perioadă, românii şi sârbii se rugau împreună”.
Știri pe surse consemnează că Mitropolitul Ioan a îndemnat la sprijinirea mamelor singure. „Să nu le ocoliți pe mamele singure”, a fost îndemnul transmis de Mitropolitul Ioan la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul spiritual al Timișoarei și al Catedralei Mitropolitane din oraș. „Întindeți-le o mână de ajutor dacă este cu putință, pentru că s-ar putea ca acestea, în suferința și necazul lor, să crească sfinți, la fel cum a făcut mama Sfântului Iosif”, a spus IPS Ioan, potrivit publicației locale Glasul Cetății. „Mii de credincioși s-au adunat la catedrala orașului de pe Bega pentru a-l cinsti pe Sfântul Iosif cel Nou. Sărbătoarea a început de marți seară cu tradiționala procesiune. Moaștele sfântului au fost purtate pe străzile Timișoarei în sunet de cântări religioase și însoțite de făclii aprinse. Miercuri dimineață, au oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu Mitropolitul Ioan: Arhiepiscopul Timotei al Aradului, Episcopul Siluan al Ungariei, Episcopii-vicari Paisie Lugojeanul și Emilian Crișanul”. Sfântul Iosif cel Nou a trecut la Domnul în anul 1656, iar în 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa şi relocarea moaştelor sale din biserica Mănăstirii Partoş în Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timişoara.