Revista presei
Agerpres informează că Arhiepiscopia Bucureştilor va pune la dispoziţia autorităţilor sanitare capelele de exterior din cadrul spitalelor, capelele mortuare de la parohiile din imediata apropiere şi cele ale cimitirelor parohiale din proximitate, în condiţiile în care morgile unităţilor spitaliceşti au devenit insuficiente. „Ca urmare a escaladării situaţiei dramatice cu care se confruntă spitalele în care sunt trataţi bolnavii de COVID-19 din Bucureşti şi morgile acestor spitale unde locurile de păstrare temporară a trupurilor celor decedaţi au devenit insuficiente, Arhiepiscopia Bucureştilor iese în întâmpinarea solicitărilor de ajutor şi pune la dispoziţie capelele de exterior din cadrul spitalelor, capelele mortuare de la parohiile din imediata apropiere şi capelele cimitirelor parohiale din imediata proximitate”, a transmis Biroul de presă al Patriarhiei Române. Potrivit sursei citate, Biserica îşi exprimă solidaritatea cu instituţiile şi autorităţile medicale confruntate în această perioadă cu cea mai grea situaţie de până acum din pandemie şi apreciază efortul medicilor şi întregului personal medical care luptă pentru salvarea pacienţilor grav bolnavi.
Întreaga presă publică măsurile suplimentare de control al răspândirii noului coronavirus în România, începând de luni, pentru o perioadă de 30 de zile, indiferent de rata de incidenţă cumulată la 14 zile: se interzice organizarea de evenimente private, masca de protecţie devine obligatorie, iar pentru multe activităţi va fi necesar certificatul de vaccinare sau de trecere prin boală. Concret, accesul în zonele care nu sunt esenţiale se face folosind certificatul verde pentru persoanele vaccinate anti-COVID sau trecute prin boală; este permis accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de COVID-19 în biserici și în magazinele alimentare din afara centrelor comerciale; masca devine obligatorie peste tot, fiind anulate toate excepţiile; competiţiile sportive se vor desfăşura fără public; concertele şi spectacolele în aer liber sunt interzise, iar cinematografele şi teatrele vor funcţiona la o capacitate de 30%, dar cu certificat verde sau dovada trecerii prin boală; programul restaurantelor este limitat la ora 21:00 şi vor putea intra doar persoanele cu certificat verde COVID sau care au fost infectate cu SARS-CoV-2 şi s-au vindecat.