Revista presei
Știri pe surse relatează că de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care coincide cu Ziua Națională a Austriei, s-a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică românească în capitala de land cea mai sudică a țării, orașul Klagenfurt. În perioada de început, slujbele religioase au fost găzduite de parohia ortodoxă sârbă, iar apoi s-a obținut acordul de a utiliza un lăcaș de cult al Bisericii Romano-Catolice, Kreuzberglkirche. Peste ani, în funcţie de nevoile parohiei, s-a decis achiziționarea unui teren pe care să se construiască un lăcaș de cult propriu. Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a oficiat marți, 26 octombrie 2021, Sfânta Liturghie de hram și slujba de punere a pietrei de temelie.
Adevărul de Galați semnalează că Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, îşi donează, de 20 de ani, salariul de profesor universitar studenţilor cu rezultate bune, dar şi cu posibilităţi materiale reduse. Doisprezece studenţi, de la diverse specializări, ai Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi primesc lunar câte o bursă de 400 de lei, în anul universitar 2021-2022, în urma examinării dosarelor pentru bursa academică „Arhiepiscopul Casian”, după cum a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Capital scrie că părintele arhimandrit Emanuil Rus, ucenic al marelui Nicolae Steinhardt, căruia i-a ascuns, la Rohia, un exemplar dactilografiat din „Jurnalul fericirii”, a trecut la Domnul, fiind internat la Spitalul Județean Satu Mare. „Cu durere în suflet, dar și cu multă nădejde în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, aducem la cunoștința slujitorilor Sfintelor Altare, a viețuitorilor din mănăstiri și a tuturor credincioșilor că preacuviosul părinte arhimandrit Emanuil Rus, starețul Mănăstirii «Sfinții Apostoli Petru și Pavel» Bixad din Protopopiatul Ortodox Român Oaș, a trecut la Domnul în ziua de joi, 28 octombrie 2021, la vârsta de 68 de ani”, a transmis Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului. Starețul Emanuil Rus fusese internat de mai multe zile la secția de terapie intensivă, cu o formă severă de COVID-19 care a necesitat intubarea. Deşi a fost externat în urma testelor negative, a revenit la spital, din cauza efectelor grave ale bolii, având plămânii afectați.