Revista presei
Știri pe surse relatează că, în Austria, vor fi de acum trei comunități românești subordonate Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, eparhie a Bisericii Ortodoxe Române. Adunarea Generală a Comunității Ortodoxe Române „La Sfânta Înviere” din Viena, Austria de Jos și Burgenland a avut loc duminică, sub conducerea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, la biserica Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare” din Viena. Au participat aproximativ 70 de persoane, preoții și membrii consiliilor parohiale din 10 parohii situate în landurile austriece menționate. Comunitatea Ortodoxă Română din Viena, Austria de Jos și Burgenland l-a ales în unanimitate ca președinte pe pr. prof. Ioan Moga de la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”, Viena, iar vicepreședinte, pe pr. Cătălin Soare de la Parohia St. Pölten.
Monitorul de Suceava a publicat mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, de Ziua Internațională a Tineretului, în care a spus: „Tinere, ţie îţi zic: 1. Adu-ţi aminte de Ziditorul tău, încrede-te în Dumnezeu şi scrie poruncile Lui pe tabla inimii tale; (...) 5 Nu te lăsa prins în năvodul lumii acesteia robotizate, ca nu cumva tu însuţi să devii un robot cu chip de om, incapabil să te bucuri de frumosul din tine şi de lângă tine; 6. Nu lăsa tehnologia să preia controlul asupra vieţii tale şi, astfel, să te îndepărteze de comuniunea cu Dumnezeu; (...) 9. Alege-ţi prieteni de foarte bună calitate spirituală, morală şi intelectuală, cu care să te implici în activităţi eclesiale, sociale, culturale, educaţionale etc., ştiut fiind faptul că sunt prieteni mai apropiaţi decât un frate, după cum sunt şi prieteni aducători de nenorocire”.
Capital anunță trecerea la Domnul a preotului Dumitru Oancea, după o activitate bisericească de 37 de ani în Parohia Corugea, județul Tulcea, vestea tristă fiind anunțată de Episcopia Tulcii pe pagina de Facebook. Preotul Dumitru Oancea s-a născut în 1960 în Făgărașul Nou, jud. Tulcea. În anul 1990 a fost hirotesit sachelar de către Înaltpreasfinţitul Părinte Lucian, Arhiepiscopul Tomisului, de atunci. Pr. Dumitru Oancea s-a stins fulgerător din viață în dimineața zilei de 10 noiembrie 2021.