Riscul loviturilor accidentale la cap
Protejați-vă capul de lovituri accidentale repetate! Persoanele care s-au lovit la cap de mai multe ori de-a lungul vieții riscă să se confrunte cu probleme de atenție, scăderea capacității de a îndeplini sarcini complexe și chiar cu un risc major de demență, atenționează cercetătorii de la Universitatea din Oxford. În urma studiului prezentat în Journal of Neurotrauma, ei spun că riscul acesta ar trebui evaluat în cazul sportivilor și al altor categorii de persoane care, prin activitățile lor, sunt expuși repetat loviturilor la cap. Un studiu anterior realizat de cercetătorii Universității Umeå, din Suedia, a demonstrat că riscul cel mai mare de demență apare în primul an după o traumă craniană majoră. (I. M.)