România a cerut Comisiei Europene să sprijine mai mult fermele mici
▲ „Luând în considerare creşterea cererii de alimente la nivel mondial şi european, credem că producţia fermelor mici nu este îndeajuns sprijinită de măsurile actuale ale politicii agricole comunitare. De asemenea, unele produse agricole au acces limitat la piaţă, din cauza anumitor standarde, de multe ori nemotivat de restrictive sau insuficient adaptate la specificitatea acestei producţii la scară mică“, a declarat ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, la întâlnirea cu membrii Consiliului miniştrilor agriculturii de la Bruxelles ▲
România a cerut Comisiei Europene să evalueze rolul fermelor mici în agricultura europeană şi să le sprijine mai substanţial, în special în contextul creşterii cererii de alimente la nivel mondial şi european. Prezent la ultima reuniune a Consiliului miniştrilor Agriculturii de la Bruxelles, ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, a susţinut necesitatea sprijinirii acestui tip de exploataţii. Delegaţia română a arătat că, în contextul actual al creşterii cererii de alimente la nivel mondial, Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare toate categoriile de producători care pot ajuta la acoperirea acestei cereri, inclusiv fermele mici, de semi-subzistenţă. „Credem că forurile europene ar trebui să reconsidere rolul fermelor mici, mai ales a celor de semi-subzistenţă, care produc pentru piaţă şi care au un rol specific în agricultura de proximitate“, se arată în nota prezentată de către delegaţia română. Fermele mici sunt împiedicate de standarde „nemotivat de restrictive“ Fermele agricole de dimensiuni reduse ar trebui să fie sprijinite mai substanţial prin măsurile Politicii Agricole Comunitare (PAC), iar standardele impuse produselor ar trebui adaptate la acest tip de producţie la scară mică, au mai cerut reprezentanţii Ministerului Agriculturii. „Luând în considerare creşterea cererii de alimente la nivel mondial şi european, credem că producţia fermelor mici nu este îndeajuns sprijinită de măsurile actuale ale politicii agricole comunitare. De asemenea, unele produse agricole au acces limitat la piaţă, din cauza anumitor standarde, de multe ori nemotivat de restrictive sau insuficient adaptate la specificitatea acestei producţii la scară mică“, a declarat ministrul Dacian Cioloş. Agricultura la scară mică a fost ignorată sistematic în ultimele decenii Delegaţia română prezentă la reuniunea de la Bruxelles a subliniat faptul că avantajele fermelor mici sunt protejarea mediului, prin practicarea unei agriculturi extensive, acoperirea cererii din pieţele locale, asigurarea de produse proaspete şi păstrarea tradiţiilor. „În ciuda acestor avantaje, agricultura la scară mică a fost ignorată sistematic în ultimele decenii, iar politicile agricole s-au concentrat pe sprijinirea producţiei agricole intensive, foarte eficientă, care joacă un rol decisiv în acoperirea cererii, dar care prezintă şi dezavantaje, cum ar fi impactul asupra mediului şi exploatarea nesustenabilă a resurselor“, se arată în nota prezentată Consiliului miniştrilor agriculturii din statele membre UE. Solicitarea României privind recunoaşterea rolului fermelor mici în cadrul agriculturii europene a fost susţinută de Bulgaria, Polonia, Malta, Grecia, Franţa, Cipru, Portugalia, Luxemburg, Irlanda şi Austria.