România alocă fonduri insuficiente pentru Sănătate
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Internaţionale a Medicilor de Familie (WONCA), Richard Roberts, România trebuie să cheltuiască cel puţin dublu faţă de momentul actual pentru sistemul sanitar, fondurile trebuind direcţionate către dezvoltarea medicinei de familie. "România nu cheltuieşte destui bani pentru Sănătate. Cheltuiţi doar 3,6% din PIB şi, dacă vreţi să fiţi în rând cu restul Europei, trebuie să cheltuiţi cel puţin dublu. Cel mai bun loc spre care trebuie să direcţionaţi fondurile este spre dezvoltarea medicinei de familie. Sistemele care sunt construite având la bază medicina de familie au rezultate mai bune şi costuri mai mici", a declarat Richard Roberts. De asemenea, preşedintele WONCA a subliniat că România trebuie să pună la punct un sistem care să îi împiedice pe medicii români să plece la muncă în alte ţări, el prezentând rezultatele unei statistici potrivit căreia, în 2010, au absolvit 6.000 de medici, dar au plecat să profeseze în afara graniţelor 7.000 de medici.