România cere UE flexibilitate în privința reducerii pesticidelor

Data: 11 Iunie 2020

Promovarea ţintelor referitoare la reducerea pesticidelor şi a fertilizanţilor, dar şi de creştere a suprafeţei agricole cultivate ecologic ar trebui să fie făcută numai după analize aprofundate de impact şi soluţii alternative pentru fermieri, a susținut ministrul agriculturii, Adrian Oros, în cadrul unei videoconferinţe informale a Consiliului AgriFish, format din miniștrii de resort din statele membre UE.

„România este afectată de principalele provocări reprezentate de reducerea pesticidelor (cu 50%), reducerea fertilizanţilor (cu 20%), creşterea suprafeţei agricole cultivate ecologic (cu 25%), care presupune costuri şi preţuri mai mari şi reducerea cu cel puţin 10% a suprafeţei agricole, prin acoperire cu caracteristici de peisaj de înaltă diversitate, toate acestea având ca efect reducerea producţiei europene de produse agroalimentare, cu riscul de a fi compensate de importuri care nu respectă nici pe departe aceleaşi standarde şi cerinţe“, a afirmat ministrul.

Ministrul Oros a mulţumit pentru organizarea acestei dezbateri pe un subiect foarte important, care vizează legăturile dintre noua reformă PAC şi Pactul Ecologic European şi, în speţă, Strategia „Farm to Fork“ şi Strategia UE pentru biodiversitate pentru 2030, „Aducerea naturii înapoi în viaţa noastră“, considerând că obiectivele stabilite în cele două strategii sunt adecvate, în condiţiile în care se asigură resursele financiare pentru ca agricultorii să atingă ţintele propuse cu asigurarea securităţii alimentare.

Reprezentantul României a pledat pentru „un cadru flexibil, adaptat nevoilor şi realităţilor specifice din fiecare stat membru, astfel încât fondurile alocate prin PAC să îşi dovedească eficacitatea“.

(Cristina Zamfirescu)