România participă la Târgul de Carte pentru Copii de la Bologna
România va participa la Târgul Internaţional de Carte pentru Copii de la Bologna, Italia, un eveniment literar ce are loc între 30 martie şi 2 aprilie. Astfel, după o pauză de doi ani, Ministerul Culturii reia participarea la acest eveniment cultural, una dintre cele mai importante manifestări dedicate literaturii pentru copii, informează Mediafax.
Invitaţii Ministerului Culturii pentru acest târg de carte sunt autorii Ioan Mihai Cochinescu şi Adina Rosetti, ilustratoarele Sidonia Călin şi Cristiana Radu şi Iulian Pruteanu, redactor-şef al revistei „Dacia literară“, care va prezenta programul de rezidenţe literare al Muzeului Literaturii Române din Iaşi şi detalii despre Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi (FILIT).
Programul de la Târgul Internaţional de Carte pentru Copii de la Bologna include prezentarea poveştii „Punguţa cu doi bani“ de Ion Creangă, tradusă în limba italiană de Bruno Mazzoni, dar şi dezbaterea „How to kill the PDF! The case for digitally-engaging textbooks“. De asemenea, vor fi prezentate volumele „Domnişoara Poimâine şi joaca de-a timpul“, de Adina Rosetti şi Cristiana Radu, şi „Micul Veneţian“, de Ioan Mihai Cochinescu şi Sidonia Călin.
Editurile care au contribuit cu cărţi la expoziţia de la standul naţional sunt Adenium, Cartea copiilor, Casa Radio, Corint Junior, Curtea Veche, Didactica, Editura Muzeelor Literare, Gama, HAC BD!, Humanitas, Litera, o serie de titluri fiind selectate şi de Uniunea Editorilor din România. (Dan Cârlea)