România, ţara cu cele mai multe taxe din UE
▲ Comisia Europeană a atras atenţia că în România există unul dintre cele mai „împovărătoare sisteme de taxe din lume“, companiile plătind anual 113 taxe la stat ▲ CE a transmis României patru recomandări, cerând consolidarea politicii fiscale şi reducerea birocraţiei, dar şi pregătirea mai eficientă a forţei de muncă ▲
În raportul de evaluare în detaliu pentru fiecare ţară a stadiului Implementării Reformelor Structurale din cadrul Strategiei de la Lisabona în contextul Planului European de Recuperare Economică, în anul 2008, prezentat în această săptămână de Comisia Europeană (CE), una dintre recomandările Consiliului pentru România în domeniul politicilor microeconomice este „adoptarea de măsuri pentru reducerea substanţială a reglementării excesive (red-tape), în scopul eliminării unei importante surse de corupţie şi îmbunătăţirii mediului de afaceri“. CE a atras atenţia că în România este unul dintre cele mai „împovărătoare sisteme de taxe din lume“, companiile plătind anual 113 taxe la stat. Documentul, a cărui evaluare este aferentă anului 2008, precizează că, „în pofida mai multor anunţuri politice la nivel înalt şi a adoptării unei Strategii pentru o legiferare mai bună, eliminarea efectivă şi simplificarea procedurilor şi autorizaţiilor a fost amânată“. „România continuă să aibă unul dintre sistemele administrative de taxe cel mai împovărătoare din lume, companiile plătind 113 taxe pe an“, avertizează CE. „Şi, deşi angajamentul României de a reduce cu 25% taxele administrative până în anul 2012 este binevenit, în cazul în care vor fi adoptate acţiuni precise, acest scop va putea fi atins mult mai repede“, adaugă documentul. La acelaşi capitol, „Politici microeconomice“, documentul atrage atenţia, de asemenea, că implementarea Strategiei Naţionale pentru Cercetare şi Dezvoltare aferentă perioadei 2007-2013 este în curs, dar există în continuare provocări majore. În acest sens, CE atrage atenţia că obiectivele creşterii procentului alocat cercetării la 1% din PIB până în 2010 ar trebui urmărit în paralel cu o reformă a sistemului de cercetare şi cu măsuri care să contracareze factorii care constituie un obstacol pentru obţinerea de inovaţii. „România ar trebui să creeze un sistem de monitorizare cuprinzător, bazat pe standarde internaţionale, pentru a măsura rezultatele în acest domeniu şi a face ajustările necesare“, precizează CE. Comisia Europeană a recomandat României să-şi consolideze politica fiscală, să-şi îmbunătăţească „urgent“ capacitatea administrativă, să reducă birocraţia şi să pregătească mai eficient forţa de muncă, în contextul planului european de redresare economică. „Comisia recomandă României să evite o politică fiscală prociclică, pentru a stopa adâncirea deficitului de cont curent şi presiunile inflaţioniste, dar şi să aibă în vedere corelarea majorărilor salariale cu creşterea productivităţii. De asemenea, România trebuie să îmbunătăţească planificarea şi execuţia bugetară şi să aibă mai multă grijă la cheltuielile publice“, potrivit documentului publicat pe pagina de internet a Comisiei. Reprezentanţii de la Bruxelles arată că deficitul bugetului general consolidat s-a adâncit la 5,2% din produsul intern brut (PIB) în 2008, de la 2,5% în 2007, şi ar putea ajunge la 7,5% din PIB în acest an, potrivit datelor din prognoza interimară publicată de CE în 19 ianuarie. „Comisia solicită României să asigure sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice, în special în ce priveşte potenţialul risc generat de majorarea pensiilor“, se arată în acelaşi document. Bruxellesul recomandă autorităţilor îmbunătăţirea urgentă a capacităţii administrative „pentru a putea analiza problemele existenţe şi pentru a putea propune şi implementa soluţii“. A treia recomandare se referă la diminuarea birocraţiei şi îmbunătăţirea mediului de afaceri, în special prin reducerea sarcinii fiscale.