România, unul dintre pilonii francofoniei în Europa
Ministrul francez pentru Europa şi afaceri externe, Jean-Yves Le Drian, a afirmat joi seară că România reprezintă unul dintre pilonii francofoniei în Europa, subliniind că nume precum Brâncuşi, Cioran, Ionescu sau Eliade au marcat Franţa. „O legătură intimă uneşte Franţa şi România. Ţara dumneavoastră este, bineînţeles, unul dintre pilonii francofoniei în Europa. Şi, de asemenea, cred că pot să spun acest lucru, România este un bastion al francofiliei”, a spus Jean-Yves Le Drian, în deschiderea unei dezbateri organizate în cadrul evenimentului Noaptea Ideilor/Nuit des Idees, organizat la iniţiativa Ministerului francez de Externe şi a Institutului Francez.