România va avea creștere economică și în 2016

Un articol de: Oana Nistor - 09 Noiembrie 2015

Economia României va înregistra o creștere de 3,5 procente în acest an, respectiv 4,1 procente în 2016, susținută de măsurile de relaxare fiscală, care stimulează cererea internă. Prognoza CE arată că rata șomajului va scădea și ea. „Cu toate acestea însă, continuarea reformelor structurale rămâne extrem de importantă”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene pentru moneda euro și dialog social.

Comisia Europeană (CE) și-a îmbunătă­țit estimările privind creșterea economică a României în 2015 până la 3,5%, față de avansul de 2,8% pe care îl preconiza în luna mai, conform previziunilor de toamnă publicate la mijlocul săptămânii trecute de Executivul comunitar. „Relaxarea fiscală impulsionează creșterea, dar pune în pericol consolidarea economică”, precizează Comisia Europeană, potrivit euractiv.ro.
Conform raportului Regional Economic Prospects, cererea internă va susține în continuare avansul PIB, consumul intern fiind stimulat de veniturile în creștere ale populației, rezultate din reducerea TVA, precum și din creșterile salariale deja introduse sau planificate. Astfel, PIB-ul României ar urma să înregistreze un avans de 4,1% în 2016 și 3,6% în 2017, datorită consolidării consumului pe fondul relaxării fiscale, iar inflația ar urma să rămână în teritoriul negativ, la minus 0,4% în acest an și minus 0,3% anul viitor, urmând să revină la 2,3% în 2017.
De asemenea, prognoza CE arată că rata șomajului va scădea și ea de la 6,7% în 2015 la 6,6% în 2016 și la 6,5% în 2017, iar datoria guvernamentală ar urma să scadă la 39,4% din PIB anul acesta și să urce la 40,9% din PIB în 2016 și la 42,8% în 2017. Deficitul bugetar va ajunge la 1,2% din PIB anul acesta, la 2,8% din PIB anul viitor și la 3,7% în 2017, estimează Comisia Europeană. „Previziunile economice indică îmbunătățirea per­formanțelor economice ale României. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără acțiunile decisive întreprinse în favoarea reformei finanțelor publice. Cu toate acestea însă, continuarea reformelor structurale rămâne extrem de importantă, precum și asigurarea sustenabilității finanțelor publice și a creșterii economice pe termen scurt și mediu prin politici bugetare responsabile”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene pentru moneda euro și dialog social, Valdis Dombrovskis.
Investițiile private sunt estimate să își continue creșterea, conduse de redresarea sectorului de construcții și susținute de costuri mai reduse la împrumuturi, noile stimulente în domeniul taxelor și creșterea economică robustă. În ceea ce privește investi­țiile publice, după cum notează euractiv.ro, se așteaptă ca acestea să crească în 2015, ultimul an pentru atragerea fondurilor UE din perioada 2007-2013, însă vor fi mai reduse prin comparație cu bugetul inițial. Acestea sunt prognozate să scadă în 2016, când atragerea fondurilor UE se va reduce puternic înainte de a începe să se redreseze, în 2017.
Previziunile economice de toamnă iau în considerare datele disponibile până la 22 octombrie 2015, pe baza politicilor economice anunțate de statele membre până la momentul prognozei. Potrivit documentului, în ansamblu, Uniunea Europeană ar urma să înregistreze o creștere economică de 1,9% anul acesta, față de 1,8% estimat anterior, urmând ca în 2016 să avanseze până la 2% (față de 2,1% previzionat anterior), iar în 2017 la 2,1%.
Autoritățile române susțin că exporturile reprezintă un motor al creșterii economice, `fapt ce demonstrează că economia românească este tot mai competitivă și poate face față concurenței pe piețele internaționale”, după cum a precizat domnul Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), într-un interviu acordat Agerpres.