Românii din Norvegia, invitați să nu uite frumusețea costumului românesc

Un articol de: Daniela Șontică - 15 Mai 2024

Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă ­românească din orașul norvegian Bergen, printr-o expoziție de costume românești. La vernisajul ­organizat în sala de evenimente a bisericii ocrotite de Sfintele Mucenițe Filofteia, Tatiana și Sunniva a participat un public numeros, format atât din români, cât și din norvegieni, prieteni ai parohiei.

Vizitatorii au avut ocazia să admire douăsprezece costume tra­di­ționale din diverse regiuni istorice ale României, piesele fiind de o valoare inestimabilă, unele vechi de peste 150 de ani. „Expoziția este un concept de suflet pe care ne dorim să îl descopere cât mai mulți iu­bi­tori de artă, de tradiții româ­nești și de frumos. Costumele de aici sunt autentice și reprezintă o frântură din istoria neamului românesc, o poveste ce a dăinuit în timp, iar misiunea acestui proiect este aceea de a continua această poveste, de a o promova peste tot în lume și de a nu lăsa ca această comoară inestimabilă să se piardă odată cu trecerea timpului”, a subliniat, în deschiderea evenimentului, doamna preoteasă Domnica Liculescu, realizatoarea expoziției. 

Părintele Mihai Liculescu, parohul bisericii, a spus că prin organizarea unor astfel de evenimente încearcă să păstreze vie în sufletele românilor aflați departe de țară identitatea națională, iar copiilor lor, dragostea pentru „frumusețea și perenitatea veșmântului tra­dițional românesc, care s-a dovedit a fi un adevărat creuzet în care s-au păstrat cele mai frumoase valori ale culturii și identității noastre ca popor”. Expoziția poate fi vizitată până la 20 mai.