Românii nu au de gând să facă economie la mâncare
Peste 50% dintre români preferă să strângă cureaua cumpărând aceleaşi categorii de produse ca şi până în prezent, dar în cantităţi mai mici, în timp ce 31,4% dintre cei intervievaţi cred că actuala criză nu le va schimba comportamentul de consum, se arată într-un studiu realizat de Mednet Marketing Research Center. Subiectul studiului îl constituie modificările intervenite din cauza crizei în comportamentul de consum al românilor. Românii care sunt de acord să facă rabat şi să cumpere aceleaşi cantităţi de produse, dar la preţuri mai mici, sunt în minoritate, ponderea lor fiind de numai 9%.
Dacă media naţională arată că 60,9% dintre români ar reduce bugetul alocat pentru excursii şi călătorii, bucureştenii se arată mai puţin dispuşi să renunţe la aceste deplasări decât cei din provincie (59,5%, faţă de 61,5%). În schimb, dacă ar fi afectaţi de criză, bucureştenii ar renunţa mai uşor la investiţii decât locuitorii din alte zone ale ţării (41,7%, faţă de 48,7%). Atunci când vine vorba de alimente, numai 16,1% dintre bucureşteni şi 15,8% dintre românii din restul ţării sunt dispuşi să economisească din cheltuielile cu hrana zilnică.