Românilor le place să viziteze muzee şi expoziţii
Cele mai frecvente forme de consum cultural ale românilor în spaţiul public sunt vizitarea de muzee şi expoziţii (20%), în timp ce 17% preferă divertismentul și muzica, potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC).
13% din români au mers cel puțin o dată pe an la un spectacol de teatru și doar 6% au ales lectura la bibliotecă.
„ Barometrul de Consum Cultural 2016”, realizat anual de INCFC, dezvăluie faptul că românilor le-a plăcut cel mai mult, anul trecut, să viziteze muzee și expoziții (20%), iar 17% au preferat divertismentul și muzica. Pe primul loc în topul preferinţelor muzicale se află muzica populară (53%) și mai apoi muzica pop autohtonă (30%), pop străină (20%), manele (15%), blues (11%), hip-hop şi muzică clasică şi simfonică cu câte 9%, rock (7%), operă şi operetă, jazz şi electronică cu câte 6% şi experimentală (3%).
Cercetarea relevă, totodată, o creştere în popularitate a spectacolelor de dans, mai mult de jumătate din respondenţi declarând că au mers la acest gen de spectacol, în ordinea: dans popular, modern, de societate şi clasic.
Dacă 17% din români au preferat divertismentul și muzica, 13% au ales spectacolele de teatru, în timp ce 9%, cinematograful. La spectacole de operă şi operetă au mers 7% și cu un procent mai puțin, la Filarmonică. Doar 6% din respondenți au ales lectura la biblioteci publice.
Barometrul mai arată că, în percepția participanților la studiu, cele mai răspândite elemente de infrastructură culturală în România sunt: bisericile (99%), căminele culturale (76%), festivalurile locale (76%), parcurile (75%), casele de cultură (72%) şi bibliotecile. 60% din respondenţi consideră că ar fi necesar să existe mai multe chioşcuri de distribuire a presei, în timp ce 68% simt lipsa bibliotecilor, 62% ar vrea mai multe librării şi 59% mai multe parcuri.
În ceea ce priveşte impactul social al culturii, majoritatea respondenţilor (87%) consideră că arta îi apropie pe oamenii dintr-o comunitate, iar 84% au fost de acord cu afirmaţia că evenimentele artistice (de ex. concerte, spectacole de teatru, proiecţii de film) contribuie decisiv la dezvoltarea economică a zonei în care locuiesc.
Referitor la numărul de cărţi cumpărate, studiul arată că, în 2016, 36% din respondenţi au cumpărat între 1 şi 20 de cărţi, în timp ce 32% nu au cumpărat nici un volum, 21% au cumpărat între 21 şi 30 de cărţi, iar 11% au cumpărat între 31 şi 50 de cărţi. Cât priveşte numărul de cărţi citite, la nivel naţional, 39% au răspuns că au citit între 1 şi 20 de cărți, 29% nu au citit nici o carte, 22% au citit între 21 şi 30 de cărţi, iar 10% peste 31 de cărţi. Principalele criterii pentru achiziţia de cărţi le constituie, potrivit cercetării, preţul - 26%, prestigiul (renumele) autorului - 18%, faptul că au auzit de carte - 16% ori subiectul acesteia - 15%.
Cât privește dotarea cu cablu TV, 87% din respondenţi au acces la acest gen de comunicare, iar 52% la internet. Aceeași anchetă sociologică arată și că 58% din români preferă filmele de acţiune, 55% - comediile, 40% - thrillere, 37% - drame, 33% - romantice, 22% - animaţii, 21% - documentare, 18% - istorice, 17% - biografice, 12% - musicaluri.
Barometrul INCFC este cel mai important studiu ce măsoară anual tendinţele asociate consumului cultural din România, fiind realizat în perioada 23 septembrie - 14 noiembrie 2016, pe un eşantion naţional de 1.349 de persoane cu vârsta de 18 ani şi peste. Marja de eroare a fost de plus/minus 2,7%, la un nivel de încredere de 95%.